Elevii se întorc la școală în 5 mai, după vacanța de Paște. Cele două scenarii în care se desfășoară cursurile

Grădinițele și școlile se redeschid în 5 mai, după vacanța de Paște. Mâine încep cursurile copiii de grădiniță și elevii care nu susțin examene naționale. Elevii din ani terminali se vor întoarce la școală în 10 mai. În funcție de incidența cazurilor de COVID din fiecare localitate, școlile vor funcționa după două scenarii.

Conform ordinului comun al Minsterului Sănătății și Ministerului Educației, acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, participă la cursuri cu prezență fizică toți elevii. În localitățile cu o rată mai mare de 1 la mie, dar în care nu este instituită carantina, participă fizic la cursuri preșcolarii, elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale. De asemenea, ordinul pemite participarea la cursuri și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă.

În scenariul în care toți copiii merg la școală sunt 1.800 de localități, iar alte 1.400 au rata de infectare peste 1 la mie.

Miercuri, 5 mai, vor merge la şcoală cu prezenţă fizică absolut toţi copiii din grădiniţe, toţi elevii din învăţământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, vor începe şcoala cu prezenţă fizică de miercuri, 5 mai. Pentru elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a din localităţile în care rata de infectare este sub 1 la mie – şi avem la ora actuală aproape 1.800 de localităţi în care rata de infectare este sub 1 la mie – vor merge, de asemenea, la şcoală de miercuri, 5 mai, cu prezenţă fizică.Integral pe www.digi24.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.