Elevii de la Colegiul National "Vasile Lucaciu" – campionii competitiei sportive organizata de Clubul Elevilor Liberali Baia Mare

Elevii de la Colegiul National "Vasile Lucaciu" – campionii competitiei sportive organizata de Clubul Elevilor Liberali Baia Mare

Tineretul National Liberal Baia Mare si Clubul Elevilor Liberali Baia Mare trag un semnal de alarma asupra importantei pe care o are miscarea fizica in stilul de viata al fiecaruia dintre noi. Sprijiniti de TNL Maramures, Clubul Elevilor Liberali a organizat astazi prima actiune sub conducerea noului lider, Dan Pustai. Este vorba despre un campionat de fotbal la care au participat patru licee baimarene, cu cate doua echipe fiecare. Cei mai buni s-au dovedit a fi elevii de la Colegiul National "Vasile Lucaciu", care au devenit campionii primei editii a acestui eveniment sportiv organizat de aripa tanara a Partidului National Liberal.

Competitia a inceput la ora 09:00. S-au aliniat la start 8 echipe, de la patru licee baimarene de elita. Este vorba despre Colegiul National "MIhai Eminescu", Colegiul Economic "Nicolae Titulescu", Colegiul National "Vasile Lucaciu" si Colegiul National "Gheorghe Sincai". Finala mare s-a jucat intre Colegiul National "Gheorghe Sincai" si Colegiul National "Vasile Lucaciu", acesta din urma dovedindu-se invingatorul competitiei sportive.

Organizatorii sustin ca scopul acestui eveniment sportiv este de a stimula sportul in randul adolescentilor. "In ultima perioada, competitiile sportive dintre adolescenti au cam fost lasate deoparte. De asemenea, acest eveniment aduce si un plus pentru membrii C.E.L. si pentru tinerii care se implica in activitatile noastre. Unul dintre obiectivele clubului liberal este acela de a avea un numar cat mai mare de membri dar inainte de toate este foarte important sa promovam sportul in randul elevilor, mai ales", a declarat pentru maramedia.ro Ionel Bogdan, presedinte TNL Baia Mare.

Pe langa membrii C.E.L. si T.N.L. Maramures, tinerii jucatori au mai fost sustinuti de doi invitati de seama care si-au lasat amprenta asupra dezvoltarii Partidului National Liberal Maramures. Este vorba de Gavril Ardusatan si fostul edil al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, cel care a creat organizatia de tineret a Partidului National Liberal. "Cred ca e bine sa aiba initiativa, cred eu ca e bine sa incercam sa educam tinerii in spiritul modern, care sa isi puna in valoare calitatile si care sa isi etaleze toate valorile pe care le au. Daca nu incercam sa-i promovam atunci nu vom avea nici schimbul de maine, generatiile trec, timpul se scurge si evident ca viitorul trebuie sa fie cel putin la nivelul asteptarilor noastre", a precizat pentru maramedia.ro primarul de suflet al baimarenilor, Cristian Anghel. Mai mult, Cristian Anghel promite ca va ramane alaturi de tinerii liberali, oferindu-le sprijinul ori de cate ori va fi nevoie. "Este pentru prima data cand vin aici, mentin legatura cu cei care au avut initiativa de a crea Clubul Elevilor Liberali, de a organiza acest turneu de fotbal si evident ca o sa ii sprijin in organizarea mai multor actiuni care vizeaza in mod direct activitatea lor nu numai pe linie sportiva ci si de alta natura", a mai punctat Cristian Anghel.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.