Pe Stadionul Dinamo din București a avut loc joi, 29 septembrie a.c., etapa finală din cadrul campionatului de fotbal al MAI, ediția 2011, în care echipa de fotbal a IJPF Satu Mare – AS Club Dacia 2003 Satu Mare – a întâlnit formația IPJ Argeș. După un meci dominat tactic de polițiștii argeșeni, cu multe ocazii la ambele porți, echipa polițiștilor de frontieră sătmăreni a învins cu scorul de 2-0 formația polițiștilor piteșteni.
Această victorie a adus echipa noastră pe podium, polițiștii de frontieră sătmăreni ocupând astfel, la finalul campionatului, locul III și obținând medalia de bronz.
Reușita poliţiştilor sătmăreni a fost cu atât mai apreciată cu cât echipa IJPF Satu Mare a fost singura echipă de fotbal ce a reprezentat arma Poliției de Frontieră în cadrul acestui campionat.
Toți jucătorii prezenți pe teren și-au adus contribuția la această victorie, râvnită de multă vreme de polițiștii de frontieră sătmăreni. În mod deosebit, din echipa IJPF Satu Mare s-a evidențiat agentul principal Vida Remus (SPF Halmeu), care a înscris ambele goluri și a concretizat astfel forma bună de care a dat dovadă la antrenamente.
Antrenorul echipei, agent Paul Levente, a folosit următorul lot de jucători: agent șef Florin Coman – căpitanul echipei, agent principal Daniel Oșan – portar, subinspector Otto Schveiger, agent Adrian Sima, inspector principal Viorel Roman, agent Adrian Enache, agent Adonis Sacalâș, agent George Covacs, agent Radu Chiorean, agent principal Robert Nemeti, agent principal Remus Vida, agent Cristian Mucenica, inspector Emanuel Oiaga, agent principal Ștefan Ștefan, agent Adrian Boitor, agent Ioan Bertalan, agent șef principal Sorin Ciocan, subcomisar Iacob Bere.
La finalul Campionatului festivitatea de premiere a fost oficiată de chestor de poliție Elisabeta Lipă, președintele Clubului Sportiv Dinamo, comisar de poliție Monica Iagăr și comisar șef de poliției Popa Adrian, din partea Ministerului Administrației și Internelor. Fotbaliștii din cadrul IJPF Satu Mare mulțumesc Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea Frontiera Satu Mare, CNP – Biroul Teritorial Satu Mare și SNPPC – Biroul Teritorial de pe lângă IJPF Satu Mare pentru sprijinul acordat pe tot parcursul campionatului.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
Echipa de fotbal a IJPF Satu Mare – locul III la Campionatul pe MAI

Lasa un raspuns