Guvernul a aprobat majorarea plafonului de hrană în spitale, asta după ce ultimele modificări s-au adus în urmă cu 8 ani. Astfel, bolnavii ar putea primi un meniu mai diversificat, cu o valoare de până la 14 lei pe zi. Pentru asta însă spitalele trebuie să își permită să aloce această sumă, dat fiind faptul că este suportată din bugetul propriu.
Până acum, fiecare spital trebuia să se încadreze cu meniul bolnavilor în suma de 7 lei pe zi. Conform noilor reglementări, alocațiile de hrană pentru adulții internați vor crește la 10 lei pe zi, iar în cazul copiilor între trei și șase ani, la 12 lei pe zi. Însoțitorii bolnavilor internați în spital au o alocație de hrană de 8 lei pe zi, iar lăuzele de 14 lei. În cazul bolnavilor internați în regim de hemodializă, alocația va fi de 8 lei pe zi. Aceste sume reprezintă nivelul maxim al alocațiilor de hrană, dar el poate fi depășit prin hotărâri ale consiliilor unităților administrativ-teritoriale pentru spitalele din subordine, cu suportarea de către acestea, din bugetele proprii, a cheltuielilor suplimentare. Conducerea Spitalului Municipal Sighet a arătat că, în funcție de cât își va permite, va îmbunătăți meniul pacienților. Totodată, managerul spitalului a mai declarat că anul acest s-au mai introdus ingrediente noi și cu toate acestea nu s-a depășit plafonul de 7 lei.
„Eu am introdus între timp ficăței de pui, pipote de pui, la pediatrie nu se foloseau decât morcovi, eu am introdus și gulie, țelină și pătrunjel, iar acum vreau să introducem la bucătăria dietetică și niște brânză calcică, să aprovizionăm niște lapte. Noi am îmbunătățit meniul, deci am alocat mai mulți bani. Până acum la comun, deci fără cei care au nevoie de un meniu specific sau dibetici, la Spitalul Sighet era alocată o sumă sub 7 lei, deci te încadrai până la 7 lei. Între timp am mai cerut și eu oferte de la furnizori niște carne măcinată pentru sarmale sau varză a la Cluj, ca să mai dăm și altceva de la 1 octombrie, nu numai pui”, explică managerul Spitalului Municipal Sighet, Dan Dunca.
Spitalele din țară vor putea pune în practică aceste majorări ale alocației de hrană pentru bolnavi din luna decembrie a acestui an.

Lasa un raspuns