VIDEO | Două poduri peste râul Bârsău au fost finalizate în Valea Chioarului

Două poduri finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua, au fost finalizate în Valea Chioarului. Finanțarea pentru podurile de peste râul Bărsău a fost în sumă de peste un milion de lei.

”Sunt două poduri extrem de importante, deoarece oferă acces localnicilor de pe două străzi care locuiesc pe partea dreaptă a râului. Podurile care erau înainte aveau doar 2,2 metri lățime, fiind sprijinite la mijloc de un picior care se înfunda când erau cantități mari de apă. Mai mult, mașinile mai mari de două tone aveau acces în zonă doar prin vale. Noile poduri au o lungime de 13 metri și o lățime de șase metri, iar în contractul de execuție am cuprins și regularizarea văii pe o distanță de câte 20 de metri în aval și în amonte”, a precizat primarul din Valea Chioarului, Ioan Burde.

Edilul a arătat că în comună se află în derulare mai multe proiecte, unele finanțate din fonduri guvernamentale, altele din bani europeni.

Astfel, până la finalul lunii septembrie 2019 va fi finalizată reabilitarea drumului comunal DC 63, în lungime de cinci kilometri, unde există o finanțare de aproximativ 1,2 milioane de euro pe FEADR. La Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” urmează recepția finală a structurii din Fericea, reabilitarea fiind realizată pe PNDL 1, unde finanțarea a fost de peste 750.000 de lei.

Un proiect de peste 600.000 de euro finanțat pe FEADR vizează reabilitarea a două cămine culturale din satele Mesteacăn și Valea Chioarului, în timp ce pe PNDL2 a fost câștigat un proiect de construire a unui sediu nou de primărie, cu o valoare estimată la 1,5 milioane de lei. 50.000 de euro vor fi obținuți prin FEADR, pentru realizarea unui teren artificial de sport în satul Fericea, în timp ce pe PNDL se derulează un contract de aproximativ 13 milioane de lei pentru aducțiunea de apă – canal în satele Curtuiușu Mare și Vărai. Studiul a fost deja finalizat și licitația realizată și urmează ca, în câteva zile să fie dat ordinul de începere al lucrărilor. La Fericea proiectul privind aducțiunea de apă – canalizare este în procedură de achiziție. Acesta a fost depus tot pe PNDL 2, suma finanțată fiind de peste 6 milioane de lei, în timp ce la Valea Chioarului, proiectul apă – canal se află în stadiul de realizare a studiului de fezabilitate, urmând ca finanțarea să fie solicitată pe Fondul de Investiții.

”Vorbim despre o investiție de un milion de lei finanțată prin PNDL 2 și derulată de către Guvernul României. Contractul de finanțare a fost semnat în anul 2017, licitația publică s-a derulat în 2018, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat la finalul anului trecut. Luna iulie 2019 înseamnă deja finalizarea proiectului și pot să mă declar mulțumit de viteza cu care administrația locală, în frunte cu primarul Ioan Burde, a abordat acest proiect important pentru comunitatea locală și pentru oamenii care trăiau izolați pe malul Bârsăului. Valea Chioarului rămâne una dintre cele mai active administrații locale din Maramureș”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.