Două accidente din cauza alcoolului

Polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați ieri de către un bărbat că pe DJ 109 F, în localitatea Budești, într-o curbă a fost acroșat de către un autoturism care a plecat de la fața locului.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat în localitatea Hoteni, pe DJ 185, în fața unui imobil, autoturismul bănuit că ar fi fost implicat în accidentul rutier, precum și pe șoferul acestuia, un bărbat de 56 de ani din Ocna Șugatag.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero în cazul apelantului și de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 56 de ani, motiv pentru care a fost condus la Spitalul din Sighetu Marmației, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările.

Noaptea trecută, un autoturism a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto se află sub influența băuturilor alcoolice. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul în cauză pe trotuar.

Acesta prezenta avarii în urma impactului cu două capete de pod din dreptul unui imobil de pe strada Forestierilor din Baia Sprie.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 50 de ani din oraș. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool  pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centru de Permanenţă din Baia Sprie unde i-au fost  recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.