Doi suspecţi de comiterea unor furturi de mopede au fost identificaţi La Baia Mare de către poliţişti

Doi suspecţi de comiterea unor furturi de mopede au fost identificaţi La Baia Mare de către poliţişti

Poliţiştii băimăreni au identificat doi suspecţi de furturi de mopede. Astfel, vineri, 09 septembrie, a fost identificată persoana care a sustras un moped, din zona unui imobil de pe strada Bucovinei din Baia Mare. Suspectul furtului este Vlăduţ I., de 18 ani, din satul Pribileşti. Mopedul, care a fost sustras în cursul nopţii de joi spre vineri, în valoare de 1.800 lei, a fost recuperat integral iar suspectul este cercetat în stare de libertate.
Tot la Baia Mare, duminică, 11.09.2011, la ora 03,30, poliţia a fost sesizată prin 112 de către un cetăţean cu domiciliul in Baia Mare, strada Grănicerilor, despre faptul ca persoane necunoscute i-au sustras din fata blocului un motoscuter. Poliţiştii de la biroul de ordine publică Baia Mare l-au identificat în scurt timp pe suspectul furtului, în persoana unui minor de 15 ani, din Baia Mare. Mopedul a fost recuperat si restituit părţii vătămate. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu minorul în cauză aflat în stare de libertate.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.