Trei maramureșeni care au urcat la volan fără să aibă permis de conducere au depistat polițiștii într- singură zi, miercuri. Doi dintre cei în cauză sunt minori.
Poliţiştii din Borşa, aflaţi în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Libertăţii din oraş. La volan era un bărbat din oraş, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. La rândul lor, poliţiştii Secției 4 Leordina au fost sesizaţi că a avut loc un accident de circulaţie cu pagube materiale în Poienile de sub Munte, iar persoana care conducea mașina a plecat de la locul faptei. La scurt timp, verificările poliţiştilor au dus la identificarea unui tânăr de 17 ani, din Poienile de sub Munte, care a spus că în timp ce conducea a pierdut controlul volanului şi s-a oprit în peretele unui magazin. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Un alt caz s-a petrecut tot în Poienile de sub Munte. Poliţiştii au făcut semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism. Cel de la volan și-a continuat deplasarea, cu viteză mărită, a oprit apoi pe partea carosabilă, iar trei persoane au abandonat autoturismul și au fugit în diferite direcții. La scurt timp poliţiştii au identificat o pasageră de 14 ani, un pasager de 15 ani, şi au stabilit că autoturismul a fost condus de un tânăr de 16 ani, din Poienile de sub Munte. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal.

Lasa un raspuns