Vasile Alecsandri a generat, ca orice mare scriitor, o serie de polemici în rândul criticilor, cea mai cunoscută fiind cea dintre criticii contemporani lui Alecsandri (Hașdeu sau Maiorescu), care îl lăudau pe scriitor, și cei din posteritate (Călinescu sau Ibrăileanu), care l-au criticat. Criticul contemporan Nicolae Manolescu vine să reconcilieze cele două tabere, arătând că este normal ca tendințele literare să fie văzute diferit de criticii din secolele al XIX-lea și XX.
Casa memorială "Vasile Alecsandri" din satul Mircești, județul Iași; bust al lui Vasile Alecsandri, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea
Unul dintre cei mai mari apărători ai lui Alecsandri a fost Titu Maiorescu, care scria, în articolul "Poeți și critici" ("Convorbiri literare", 1886): ”A lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Alecsandri? În această totalitate a acțiunilor sale literare”.
Tot Titu Maiorescu aprecia, în studiul "Direcția nouă în poezia și proza românească" ("Convorbiri literare", 1871), capacitatea lui Vasile Alecsandri de a aduce un suflu nou în poezia românească din epocă: "În fruntea noii mișcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generația trecută, poetul ‘Doinelor și lăcrimioarelor’, culegătorul cântecelor populare păruse a-și fi terminat chemarea literară (…). Deodată, după o lungă tăcere (…), poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea ‘Pastelurilor’".
Despre proza lui Alecsandri, George Călinescu afirmă, în capitolul din "Istoria literaturii", dedicat lui Vasile Alecsandri, că ”este partea cea mai trainică a operei lui Alecsandri”.
”Exonerat de obligația metrică și de gravitatea lirică, scriitorul își revarsă în pură divagație toate darurile sale amabile: umor, pictură, înlesnire orientală de narator. Cu ochiul unui desenator pasionat de detalii inedite, surprinzând exoticul fără a-l transfigura, Alecsandri are predispoziția statornică de a nota grotescul și pestrițul, pretenție de ‘humour’ britanic", spunea Călinescu.
Lasa un raspuns