Deputatul Sebastian Ghiță a uzat de dreptul la tăcere pe parcursul urmăririi penale efectuată de procurorii DNA Ploiești în dosarul privind mituirea fostului primar Iulian Bădescu pentru obținerea unei finanțări ilegale din bugetul local pentru clubul de baschet Asesoft Ploiești, în timp ce fostul edil a adoptat o poziție ‘nesinceră’, se arată în rechizitoriul anchetatorilor. Conform sursei citate, Sebastian Ghiță a uzat de dreptul la tăcere pe parcursul urmăririi penale, poziția sa față de acuzațiile aduse, exprimată în mass-media, fiind aceea de nerecunoaștere a acuzațiilor care i-au fost aduse. În același timp, Iulian Bădescu a adoptat o poziție nesinceră, declarând că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, se arată în rechizitoriu.
Stiri de actualitate:
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 29 septembrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări, la Cupa SCM Zalău
SIGHET: Prins beat și fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate
BAIA MARE: Acțiune pentru protecția animalelor, desfășurată la Festivalul Internațional Ecvestru
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
DNA: Sebastian Ghiță a uzat de dreptul la tăcere pe parcursul urmăririi penale, Bădescu- nesincer (rechizitoriu)

Procurorii DNA Ploiești i-au trimis, miercuri, în judecată pe deputatul Sebastian Ghiță și pe Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploiești, cei doi fiind acuzați de fapte de corupție.
Potrivit unui comunicat al DNA, Sebastian Ghiță, aflat sub control judiciar, este acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani, iar Iulian Bădescu, în prezent aflat în stare de arest în altă cauză, este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în cursul anului 2013, Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal unui club sportiv susținut de cel din urmă—CSU Asesoft Ploiești—o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1.500.000 lei, ce constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale, cât și un folos necuvenit obținut de asociația respectivă.
Anterior, fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, într-un alt dosar, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
De asemenea, Sebastian Ghiță este urmărit penal sub control judiciar în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, deputatul fiind acuzat de sprijinire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.
AGERPRES/(AS—autor: Anamaria Toma, editor: Adrian Drăguț)
Lasa un raspuns