Campania pentru Primăria Sighet, iată, se încheie. Pe ultima sută de metri au mai rămas doi candidaţi din şase, candidatul USL juristul Ovidiu Nemeş şi candidatul PDL medicul Vasile Bodnar. Ceilalţi nu mai sunt combatanţi reali, ci au sucombat pe drum. Cincilei? Cam puţin! Silviu Ciplea? Prea mult!
Totodată a început şi lupta necinstită, au început loviturile murdare din partea oamenilor lui Bodnar. Agenţii electorali ai PDL au fost activaţi, li s-au dat ceva bănuţi şi au fost puşi să repete nişte sloganuri idioate, nişte minciuni neruşinate la adresa lui Ovidiu Nemeş.
Apoi, pedeleul a găsit de cuviinţă să scoată şi un «ziar» portocaliu în mii de exemplare, care sunt literalmente aruncate în faţa uşilor tuturor locuinţelor. Aici sunt multiplicate aceleaşi injurii, inclusiv la adresa familiei dlui Nemeş, ştiut fiind că mama domniei sale este grav bolnavă. Nu cred că dl. dr. Bodnar a fost cu iniţiativa. Dl dr. Bodnar, aşa cum e el diliu, e totuşi mai uman. Eu cred că dânsul nu este de vină în acest caz. In spatele lui cred că se află banda de hoţi a lui Tomşa & Mihalca & co. Indivizii ăştia sunt disperaţi că vor trebui să dea socoteală în faţa Justiţiei pentru ceea ce au furat sub guvernarea portocalie. De exemplu pădurea de stejari de pe Valea Mare. Şi multe altele. De aceea au nevoie de un primar naiv şi sărac cu duhul, precum dr. Bodnar, care să le acopere hoţiile. Executantul maculaturii a fost găsit în persoana unui pretins ziarist, care înainte de ’89 a făcut şi ceva pârnaie pentru pedofilie Mă rog, cine se aseamănă se adună. Iată, aşadar, cine îl pune sub semnul întrebării pe Ovidiu Nemeş.
Ovidiu Nemeş nu este un om sărac, acest lucru este adevărat. De altfel, dl Nemeş însuşi nu s-a gândit să ascundă acest fapt. Numai că Ovidiu Nemeş avea bani înainte de a fi ajuns viceprimar în 2008. El a făcut avere vânzând nişte terenuri în anul 2007, atunci când preţurile terenurilor se aflau la un punct maximum. A făcut afaceri legale şi profitabile, ajutat fiind de propria lui inteligenţă şi de conjunctură. Nu a vândut, ca Bodnar, alifii mortale. De altfel, nici dl Bodnar nu este sărac în sens financiar, cu deosebirea că dr. Bodnar s-a îmbogăţit prin furt de la buget.
Poate puţini ştiu, dl. dr. Bodnar, folosindu-l ca interpus pe fiul său Dragoş, este acţionar majoritar la un spital privat din Baia Mare, sub firma RMN Medical Image s.r.l. (nr.înreg. J24/817/2011) cu sediul în Baia Mare str. Crişan nr. 9, unitate medicală înfiinţată de cei doi pe 13 septembrie anul trecut. Aici familia Bodnar are un RMN şi alte aparate de milioane de euro. De unde bani? Simplu. Din cea a mai delapidat ăl bătrân când a fost director la Spitalul Municipal Sighet şi din ce a mai căpuşat fiu’ său, cu Cabinetul stomatologic de la Policlinica Sighet. Se mai impune aici şi o întrebarte de bun simţ: dacă banii furaţi provin de la Spitalul din Sighet, de ce dl dr. Bodnar nu a făcut cu aceşti bani un spital privat în Sighet, de ce în Baia Mare?
Apoi, în ceea ce îl priveşte pe dl dr. Vasile Bodnar, am mai spus-o şi o repet: acest om delirează, nu face diferenţa între imaginaţia sa şi realitate. De acest lucru se poate convinge oricine, ascultându-i vocea umedă în difuzoare, într-un discurs în care el însuşi se laudă pe sine şi, în acelaşi timp, ia în deşert numele lui Dumnezeu. Eu cred că dl Bodnar are ceva probleme la mansardă. Are fantezii fierbinţi cu diferitele aspecte ale administrării municipiului Sighet. După părerea mea de nespecialist, ar fi vorba de o psihoză hebefrenică polimorfă, în care omul se simte excitat verbal fără motiv şi îşi atribuie sieşi un rol mesianic (a se vedea, între altele: Michel Foucault, Maladie mentale et psychologie, PUF, Paris, 1997).
Să ne imaginăm, totuşi, că dl dr. Bodnar ar ajunge primar. Oamenii care ar veni în audienţă la el ar fi sfătuiţi să se hrănească numai cu ciuperci, eventual cu rădăcini, după care «savantul» le-ar vinde alifii corespunzătoare. Cei care ar rezista în calitate de cobai până la sfârşit, ar primi câte o diplomă «honoris causa», pentru reuşita experimentului. In scurt, dl Bodnar ar pune în practică, în calitate de primar, atâtea măsuri fanteziste, încât prefectul judeţului, oricare ar fi el, va fi nevoit în câteva luni, cel mult un an de zile, să dispună suspendarea lui şi organizarea de noi alegeri. Alţi bani, altă distracţie.
Nu este deloc exagerat ceea ce spun eu aici. Să ne reamintim că unii sigheteni au mai votat o dată, în anul 1996, cu un anume domn Bledea, un ciudat exact ca şi Bodnar, făcut din acelaşi aluat, după care au avut motive să regrete amarnic. Azi suntem din nou în faţa aceleaşi situaţii, ca în 1996.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
Dl. dr. Vasile Bodnar, un om de milioane. De euro!

Lasa un raspuns