Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au efectuat miercuri 22 de percheziții domiciliare pe raza județelor Timiș, Arad, Caraș-Severin și Mehedinți, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări, care vindea în toată lumea, în special în SUA, datele unor cărți de credit obținute fraudulos.
În acest caz, procurorii au reținut nouă persoane, iar ale patru sunt cercetate sub control judiciar. Ancheta a fost realizată în cooperare cu FBI.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, gruparea infracțională era coordonată de un bărbat de 37 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care în prezent este încarcerat într-un penitenciar din Germania, fiind condamnat la trei ani și șase luni de închisoare pentru înșelăciuni prin sisteme informatice.
Începând cu luna noiembrie 2008, membrii grupării au conceput un program informatic menit sa exploateze vulnerabilitățile informatice existente în sistemele POS amplasate în localuri și restaurante, iar prin acest mijloc să capteze toate datele cărților de credit ale persoanelor care efectuau plăți în acest mod.
Aceste date obținute fraudulos erau puse la vânzare online persoanelor interesate din întreaga lume (de exemplu, din SUA, Rusia, Pakistan, Serbia).
Un palier al grupării se ocupa special de preluarea și ridicarea sumelor de bani pe care le trimiteau pe numele lor "cumpărătorii" datelor de credit obținute în mod fraudulos.
Cei mai interesați de acest gen de vânzări au fost suspecții din SUA, care după ce intrau în posesia acestor date de cărți de credit le foloseau la efectuarea extragerilor frauduloase de la bancomate din conturile persoanelor ce au folosit cardurile la achitarea consumațiilor din restaurante.
Mai multe companii americane au formulat plângeri, în urma cărora FBI a declanșat cercetări, solicitând cooperarea autorităților române, în regim de task force, în vederea identificării și tragerii la răspundere penala a persoanelor care, prin intermediul unui program informatic de tip keylogger, au reușit să compromită aproximativ 6.600 de carduri bancare ale clienților care au efectuat plăți la POS-urile mai multor companii.
În urma solicitărilor efectuate de autoritățile americane către cele 160 de bănci emitente ale cardurilor compromise, s-a stabilit că valoarea totală a prejudiciului este de 147.546,92 dolari, în urma raportărilor efectuate — până la data de 11 februarie 2009 — de 109 bănci.
AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Adrian Drăguț)
Stiri de actualitate:
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
DIICOT: O grupare din România vindea fraudulos în toată lumea date de pe carduri bancare folosite în restaurante

Lasa un raspuns