DE(Z)ORDINEA ZILEI: De ce vrea să renunțe Cristian Balaj la arbitraj? Poate omul chiar s-o fi săturat de bufonerii

DE(Z)ORDINEA ZILEI: De ce vrea să renunțe Cristian Balaj la arbitraj? Poate omul chiar s-o fi săturat de bufonerii

La nivel de Liga I – care, vorba ceea, ar trebui să fie cea mai cea – fotbalul nostru e o varză balcâză. Se perindă prin el unii jucători de două lulele și cel mult trei surcele, unii antrenori fascinați de ei înșiși ca și cum ar fi inventatorii glaciațiunii și niște patroni gureși, care consideră că pot decreta că roata poate fi și pătrată dacă au auzit, de pe la niște vecini cu niscai cunoștințe matematice păstrate grijuliu prin casă, că aria ei, a roții, e, de fapt, ”pi er pătrat”. Culegem ce am semănat mulți ani în șir, și anume fudulie în loc de performanță.
De parcă nu era de ajuns că prin Liga I avem tot felul de jucători care se tăvălesc pe teren cum îi atinge mingea, necum adversarul, mai avem și unii arbitri care te fac să te iei cu mâinile de cap sau să-ți bagi degetele în urechi înainte de a auzi ce fluieră. În ultimele etape din ”primul eșalon al fotbalului românesc”, cum pompos i se spune, am avut meciuri arbitrate nu prost, ci lamentabil, zăpăcitor, jenant, chinuitor. N-are rost să mai enumerăm nici meciurile, nici arbitrii care au făcut-o de oaie, de capră, de vacă, oricum vreți a-i spune. Dacă sunteți microbiști știți despre ce e vorba. Iar dacă nu, logic, nu vă interesează.
Trist e că într-un fotbal prost am avea și arbitri buni, însă care sunt întrucâtva împinși să tragă pe dreapta, definitiv. Un exemplu e băimăreanul Cristian Balaj. I se termină ”mandatul” de arbitru în acest an, din pricina vârstei, dar CCA i-ar da o dispensă, o prelungire de doi ani. I-ar da-o însă doar în dorul lelii, de fațadă, de vodevil. E nefiresc ca Balaj să aibă același barem de arbitraj dacă merge din Baia Mare să conducă un meci la București cum ar avea un arbitru care stă în capitală și arbitrează, prin natura delegărilor, un meci tot în capitală. Costurile pentru cel din urmă arbitru ar fi substanțial mai mici, logic. Și atunci să nu ne mai mirăm că această CCA – Comisia Centrală a Arbitrilor – face fotbalul din Liga I varză. În ceea ce-l privește pe Cristian Balaj, acesta merită prețuit pentru simplul fapt că nu acceptă bufoneriile. Nici pe terenul de fotbal, nici în afara lui. Respect, Cristian Balaj!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.