DE(Z)ORDINEA ZILEI: Ba, avem dreptul să știm și unele detalii, domnule președinte!

DE(Z)ORDINEA ZILEI: Ba, avem dreptul să știm și unele detalii, domnule președinte!

Președintele Klaus Iohannis pare a fi genul de om care, atunci când îl întrebi despre forma mărului care i-ar fi căzut în cap (vorba vine) lui Newton, îți răspunde, cu precauție, că așteaptă mai întâi să vadă cum se va coace. Mărul, nu Newton. Răspunde la unele întrebări de parcă ar avea mărit mărul lui Adam în gură, așa încât i-o ocupă toată.

Într-o declarație de presă de miercuri seară, de la Palatul Cotroceni, înaintea plecării la summitul UE – Canada, care se petrece joi și vineri la Bruxelles, șeful statului s-a arătat încrezător că românii ar putea călători fără vize în țara frunzei de arțar. Când? Într-un  termen rezonabil, a spus el. ”Înseamnă o înțelegere pentru liberalizarea vizelor, într-un termen rezonabil și fără condiții inacceptabile pentru noi. Nu doresc să intru în detalii”, a scurtat-o președintele Iohannis, conform ziare.com. Ba, să mai intrați și în detalii, domnule președinte, mai ales în rarele momente când vă prindem vorbind. Avem  dreptul să știm și unele detalii, fiindcă ne reprezentați, la urma urmei, nu e așa? E o lipsa de bonton să răspundeți astfel. E ca și cum le-ați mai trânti o dată în nas unor profesori fără bani vorba ceea, a dumneavoastră: ”ghinion”. Orice om se poate trezi cu fața la cearșaf oricând, dar parca să fie morocănos tot timpul în calitate de președinte e deja nițel cam exasperant. Dați-vă cu niște fard de zâmbet, domnule președinte, ca să mai și socializați cu oamenii pe care îi reprezentați.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.