Despre ”Cerbul de Aur 2019”. Cine îl va prezenta

Vedeta TVR Eda Marcus şi Elvin Dandel formează un nou cuplu în show-biz-ul românesc. Pe scena Cerbului de Aur 2019. Dacă Eda, îndrăgita prezentatoare a Televiziunii Române, este pentru prima dată pe scena de la Braşov, Elvin revine în Piaţa Sfatului după ce, în 1996, a fost unul dintre artiştii invitaţi, iar în 2008 a prezentat Festivalul, alături de Alina Sorescu şi Ruxandra Gheorghe – se arată într-un comunicat al televiziunii publice.

De la știri sportive la Cerb

Eda părăseşte temporar pupitrul Ştirilor sportive TVR pentru a trăi emoţiile Cerbului şi a fi acolo unde a visat mereu să ajungă. „Anul acesta îmi voi serba ziua de naştere în cel mai frumos mod cu putinţă: pe scena Cerbului de Aur!”, mărturiseşte Eda. „Nu am ratat nicio ediţie şi îmi aduc aminte de momentul în care Cerbul de Aur era câştigat de Monica Anghel, în 1996, iar eu, în vârstă de 14 ani, eram în public. Eram atât de emoţionată şi plângeam de fericire, gândindu-mă timid că poate cândva, când voi creşte mare, voi avea ocazia să fiu şi eu parte din ceea ce înseamnă Cerbul de Aur. Şi am avut! La ani distanţă, am lucrat ca redactor pentru festival, iar acum voi fi pe scenă!”, mai spune vedeta TVR.

Genă de artist

Actor, muzician, prezentator! După cum se vede, Elvin Dandel a preluat ştafeta de la tatăl său Ricky Dandel în toate domeniile artistice. „Sunt foarte fericit să fiu pentru a doua oară pe scena Festivalului în calitate de prezentator, să simt de aproape pulsul acestui eveniment de tradiţie”, declară Elvin, care îşi aminteşte şi de prima sa apariţie la Cerb, în 1996. „Aveam 15 ani şi am interpretat alături de tatăl meu cunoscuta „Periniţa”, într-o prelucrare techno, aranjament care mi-a aparţinut, show-ul nostru fiind chiar în deschiderea recitalului lui Tom Jones”, spune tânărul Dandel. „Faptul că am fost invitat din nou pe scena prestigiosului festival ca prezentator mă onorează. Doresc întregii echipe de organizare şi participanţilor o ediţie reuşită, care să rămână şi peste ani în memoria publicului”, încheie Elvin.

Două zile de concurs

Eda şi Elvin vor prezenta cele două zile de concurs din cadrul Festivalului (joi-vineri, 22-23 august) şi Seara de Gală (sâmbătă, 24 august).
A 19-a ediţie a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, şi va aduce pe scena din Piaţa Sfatului mari artişti ai muzicii din România şi din străinătate, primele nume anunţate de organizatori fiind Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes. Urmează şi alte surprize! Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro. Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o gală de premiere şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Se vând deja bilete

Biletele pentru Festivalul Concurs Cerbul de Aur 2019 au fost puse în vânzare. Pentru cele patru zile ale Festivalului, organizatorii pun la dispoziţie mai multe categorii de bilete cu preţuri pornind de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro (https://www.eventim.ro/ro/bilete/cerbul-de-aur-2019-brasov-piata-sfatului-529987/event.html), UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas.

De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj – în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti – în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (în format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost 0.
Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română. Toate informaţiile sunt disponibile pe site-ul oficial cerbuldeaur.ro

Despre Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzica organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov.
De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amalia Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii. Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.