Cadavrul unui nou-născut a fost găsit într-o cutie de carton, la rampa de gunoi a municipiului Făgăraş, judeţul Braşov, descoperirea fiind făcută de mai mulţi copii care căutau prin gunoi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, nou-născutul, un băieţel, a fost găsit sâmbătă seară, la rampa de gunoi din cartierul Galaţi din Făgăraş.
Bebeluşul se afla într-o cutie de carton şi a fost descoperit de mai mulţi copii care căutau prin gunoie şi care i-au anunţat pe părinţi, iar aceştia au sunat la 112.
"Urmează să fie făcută necropsia, care va stabili cu exactitate dacă fătul s-a născut mort sau viu. Este esenţială necropsia pentru a putea stabili dacă este vorba despre o infracţiune. Facem cercetări ca să vedem cine a abandonat nou-născutul acolo", a declarat Naghi, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX.
Stiri de actualitate:
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
DESCOPERIRE MACABRĂ: Cadavrul unui bebeluş, găsit într-o cutie la rampa de gunoi

Lasa un raspuns