Depozit de gunoaie pe terenurile arabile din Valea Hotarului

Depozit de gunoaie pe terenurile arabile din Valea Hotarului

Proprietarii de terenuri din zona numită Flux a Văii Hotarului se confruntă cu o problemă mai deosebită. Localnicii, în loc să arunce gunoaiele în locuri speciale amenajate, le depozitează pe malul râului Iza şi implicit, pe terenurile arabile ale  gospodarilor. Astfel încât, aceştia sunt nevoiţi, în fiecare primăvară, să ecologizeze zona.
Proprietarii sunt disperaţi, spun că au făcut tot ce se putea: au încercat să vorbească cu localnicii din zonă, dar tot degeaba, au luat legătura cu autorităţile locale competente, dar nu s-a rezolvat nimic. 
Locul este infect şi există riscul de îmbolnăvire. Cu acesta problemă se confruntă demult, însă nici până acum nu s-a găsit o soluţie.
Vasile Dragus, directorul Poliţiei Locale Sighet, a declarat  pentru TV Sighet, că din păcate, acest caz  nu este unul singular.  Iar localnicii din zona Valea Hotarului refuză să inceheie contracte cu firma de salubrizare Herodot.
Agenţii poliţiei locale, nu pot decât să aplice amenzi, dar şi acestea, numai în cazul în care prind în flagrant localnici care aruncă gunoaie sau au informaţii precise cu privire la  numărul de înmatriculare al maşinii sau al căruţei făptaşilor.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.