DEMERS DE SUFLET: Zeci de sigheteni au participat la pelerinajul organizat de OFL

DEMERS DE SUFLET: Zeci de sigheteni au participat la pelerinajul organizat de OFL

 Zeci de sigheteni au răspuns invitației de a merge în tradiționalul pelerinaj organizat de Organizația Femeilor Liberale din Sighet. Astfel,aseară, în jurul orei 18:00, aproximativ 80 de persoane au pornit spre mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” de pe Hera. Pelerinajul s-a încheiat după miezul nopții.

Pelerinajul organizat de femeile liberale din municipiu înainte de Paşti se desfăşoară în acest an pentru a şasea oară consecutiv. Și anul acesta manifestarea s-a bucurat de participarea a numeroşi sigheteni.
„A fost un drum binevenit pentru o seară de joi în Săptămâna Mare, părintele stareț ne-a așteptat la intrare bucuros că în Casa Domnului intră un număr atât de mare de oameni cu gând bun și cu sufletele deschise. Am asistat la slujba de Denii, s-au citit cele 12 evanghelii iar cuvântul de învățătură al celor doi preoți care au slujit în Joia Mare a fost unul care te-a pătruns până la suflet, o învățătură pe care ar trebui să o asculte toată lumea și să o urmeze toată lumea”, a arătat Anișoara Mihali, copreşedintele OFL Sighet.
Întrucât apropierea sărbătorilor pascale nu înseamnă numai pregătiri pentru casă, ci şi pentru suflet, cei doi preoți care au slujit la mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” de pe Hera le-au atras atenția credincioșilor asupra importanței acestei perioade.
„Ni s-a atras atenția ca în primul rând să ne uităm în interiorul sufletelor noastre ca să nu fim nici Iuda sau să vindem aproapele nostru, așa cum a fost vândut Iisus sau dacă totuși o facem pentru că aceasta este firea omenească și de cele mai multe ori ne uităm în ograda vecinului și povestim mai mult despre ce face altul decât să ne gândim la noi, să ne plângem păcatul cu lacrimi amare așa cum a făcut Petru”, a adăugat copreşedintele OFL Sighet Anişoara Mihali.
Pelerinajul organizat de femeile liberale sighetene a devenit deja o tradiție astfel că autobuzul pus la dispoziție pentru transport s-a dovedit a fi neîncăpător, fiind nevoie și de alte mijloace de transport.
 “Au fost aproape 80 de oameni, inițial am crezut că vom încăpea într-un autobuz, am închiriat autobuzul cu cele mai multe locuri, însă nu a fost suficient și ne-a bucurat acest lucru. Am mers și cu mașinile, am însoțit autobuzul, ne-am bucurat că sighetenii au venit în număr așa de mare și au răspuns invitației noastre pentru a șasea oară consecutiv, pentru a fi prezenți la slujba de Denii”, a mărturisit copreședintele OFL Sighet.
Și pelerinajul de anul acesta  din Săptămâna Mare a fost organizat ca în fiecare an de către femeile liberale din municipiu.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.