VIDEO | Decizie prin care Sorina Pintea scapă de controlul judiciar. Ea nu e însă definitivă

Sorina Pintea a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru luare de mită. Decizia, luată de Tribunalul București, nu este însă una definitivă, astfel că procurorii o pot contesta.

Fostul ministru al Sănătății este acuzat de luare de mită în legătură cu derularea unui contract al Spitalului Județean Baia Mare, pe care l-a condus.

”În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina (…) ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială”, acuză DNA.

Iniţial, pe 29 februarie, Sorina Pintea a fost arestată preventiv de Tribunalul Bucureşti, însă a fost eliberată din arest pe 6 martie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a plasat-o sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.