În scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră şi a prevenirii blocajelor de trafic pe drumurile publice din România în perioada sezonului rece, a fost adoptată ORDONANTA nr. 5 din 26 ianuarie 2011. Prin aceasta, au fost modificate prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (art. 102 alin.1, punctul 28), introducându-se obligativitatea dotării cu anvelope de iarnă, care sunt definite în conformitate cu Directivele şi Regulamentele Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Astfel, conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei fãrã ca acesta sã fie dotat cu anvelope de iarnã constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 603 şi 1340 lei, măsura fiind însoţită şi de reţinerea certificatului de înmatriculare. Aceeaşi sancţiune se aplică şi în cazul autovehiculului de transport marfã cu o masã totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducãtorului auto, care circulă în condiţii de iarnă fãrã sã fie echipate cu anvelope de iarnã pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fãrã a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau a fi prevăzute cu alte echipamente antiderapante omologate.
Totodată, în cazul provocării unui accident sau blocaj rutier pe un drum acoperit cu gheaţă, zăpadă sau polei, lipsa anvelopelor de iarnă atrage şi suportarea daunelor provocate infrastructurii rutiere şi a costurilor de eliberare a drumului.
Altfel spus,
Ordonanţa nr. 5/2011, care intră în vigoare la data de 01.11.2011, prevede obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă după cum urmează:
– pe toate roţile, pentru autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare, cu masa maximă autorizată sub 3,5 tone, dacă pe şosea este zăpadă, gheaţă sau polei;
– pe axa (sau axele) de tracţiune, pentru vehiculele destinate transportului de persoane cu mai mult de 9 locuri şi a celor destinate transportului de marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, dacă pe şosea este zăpadă, gheaţă sau polei. În lipsa anvelopelor de iarnă, pentru aceste categorii de autovehicule este obligatorie folosirea lanţurilor sau altor echipamente antiderapante omologate pe axa (sau axele) de tracţiune.
Intervalul de aplicare corespunde perioadei în care în România pot fi întâlnite zăpadă şi gheaţă pe şosele, fără a delimita acest interval din punct de vedere calendaristic. Practic, la modul general, acestea sunt necesare de la jumătatea lui octombrie până la începutul lunii aprilie, dar trebuie să se ţină cont de zona unde se circulă, zonele montane având un sezon de iarnă mai lung decât cele de la câmpie.
În acest context, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt acceptate ca anvelope de iarnă, anvelopele “all seasons” inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia “all seasons”.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
De mâine, 1 Noiembrie, intră în vigoare câteva modificări legislative legate de circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă

Lasa un raspuns