Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, le-a cerut părinţilor luni, cu prilejul deschiderii noului an de învăţământ, să se implice în viaţa şcolii, susţinând că doar printr-o "relaţie corectă" între şcoală şi aceştia poate exista un învăţământ de calitate.
"Aş dori ca părinţii să se implice în viaţa şcolii, doar printr-o relaţie corectă între şcoală şi părinţi putem avea o şcoală de calitate", a spus demnitarul.Elevilor de clasa I Daniel Funeriu le-a urat "bun venit" în şcoala românească, spunându-le că îi aşteaptă "momente de neuitat".Referindu-se la calendarul şcolar, ministrul a spus că în perioada 2-6 aprilie în premieră în acest an şcolar va exista programul "Şcoala altfel", săptămână în care copiii vor desfăşura activităţi extraşcolare, altele decât cele de predare."Rog părinţii să se implice în definirea acestei săptămâni. Cadrele didactice sunt pregătite să lucreze cu dumneavoastră", a afirmat Funeriu.Totodată, el le-a mulţumit cadrelor didactice "pentru tot ceea ce au făcut anul trecut şi pentru tot ceea ce au făcut de ani de zile" şi le-a asigurat că Ministerul Educaţiei le este alături.La rândul său, inspectorul general Cristian Alexandrescu a declarat că anul acesta toţi actorii din învăţământ sunt în faţa unei schimbări majore în domeniu şi a afirmat că aceste modificări nu pot fi făcute decât împreună de cadre didactice, părinţi şi autorităţi publice locale. Integral pe www.agerpres.ro
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
Daniel Funeriu le-a cerut părinţilor să se implice în viaţa şcolii

Lasa un raspuns