Deşi astăzi se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei, în unele familii, această sărbătoare lipseşte cu desăvârşire. Sunt, poate mult spus oameni ori părinţi, chiar aici în Maramureş, care îşi exploatează propriii copii minori şi îi obligă să practice cerşetoria. Mai mult, copiilor li se impunea o sumă pe care să o ducă acasă. Oamenii legii i-au urmărit pe cei care îi chinuiau pe minori şi astăzi cei găsiţi vinovaţi au fost arestaţi preventiv.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş au dispus ieri reţinerea pentru 24 de ore a două persoane pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. În cauză există suspiciunea rezonabilă că cei reținuți şi-au exploatat propriii copii minori, prin obligarea la practicarea cerşetoriei.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că minorii au fost abuzaţi prin folosirea repetată a unor mijloace de intimidare, și anume acte de agresiune fizică şi verbală, precum şi alte metode primitive de constrângere, cum ar fi legarea cu lanţul de pat.
Minorii erau trimiși la cerşit în diferite locuri publice din Baia Mare. În zilele de duminică şi în alte zile de sărbători religioase minorii erau trimişi la cerşit în apropierea lăcaşelor de cult.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că fiecare minor era obligat de către inculpaţi să obţină zilnic suma de 50 de lei, iar copiii mai mici 30 de lei.
Astăzi, Tribunalul Maramureş a dispus arestarea preventivă a suspecților pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasa un raspuns