Curtea Constituţională a României va discuta miercuri sesizările formulate de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat şi Partidului Naţional Liberal privind neconstituţionalitatea Codului de dialog social şi a Legii salarizării profesorilor asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea.
Legea dialogului social şi Legea privind încadrarea şi salarizarea în 2011 a personalului didactic au fost contestate în 21 aprilie la CCR de 110 deputaţi PSD şi PNL.
Social-democraţii şi liberalii contestă atât procedura de adoptare a celor două acte normative, cât şi aspecte de fond.
"Criticăm procedura, deoarece din nou se trec prin Parlament abuziv două proiecte importante prin angajarea răspunderii. Deşi Constituţia prevede ca angajarea răspunderii să aibă loc în condiţii deosebite, noi nu considerăm că acestea reprezentau o urgenţă. În plus, Guvernul şi-a angajat răspunderea pe cele două proiecte fără a avea avizul CES", a precizat atunci liderul deputaţilor social-democraţi, Mircea Duşa.
În ceea ce priveşte aspectele pe fond la Legea salarizării profesorilor, PNL şi PSD critică evitarea principiului constituţional al negocierii colective, reducerea salariilor în cursul execuţiei bugetare şi faptul că, în decurs de un an, "s-a bulversat complet sistemul de salarizare a bugetarilor prin adoptarea a cinci legi în acest sens", informeaza Agerpres.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Pacient evacuat pe un traseu dificil
MINISTRUL MEDIULUI, NATALIA INTOTERO vine în Maramureș pentru discuții despre poluarea minieră și gestionarea deșeurilor
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ: Cod galben pentru bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Tur și Someșul Mare
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
ISU MARAMUREȘ: Recomandări de la pompieri pentru sezonul rece
ISTORIE LOCALĂ: Maramureș și Satu Mare pe harta unităților administrativ-teritoriale de-a lungul timpului
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
Curtea Constituţională dezbate astăzi sesizările privind Codul de dialog social şi Legea salarizării profesorilor

Lasa un raspuns