Bărbaţii au o capacitate mică de concentrare asupra unei discuţii, mai puţin atunci când vorbesc cu prietenii despre femei şi sport, iar mai mult de jumătate dintre ei se descriu ca fiind ascultători răi, potrivit unui studiu citat de dailymail.co.uk.
Cercetarea a fost efectuată pe 2.000 de bărbaţi şi femei şi a descoperit că, după doar şase minute, aceştia îşi pierd interesul în discuţiile cu partenerele de viaţă, dar se pot concentra, în medie, 25 de minute atunci când discută cu prietenii lor despre fotbal şi despre vieţile lor sexuale.
Acelaşi studiu a mai arătat că femeile ascultă pentru mai mult timp şi cu mai mult interes când sunt implicate într-o discuţie cu prietenele decât atunci când vorbesc cu partenerii lor.
Subiectul cel mai popular în discuţiile masculine este sportul, preferat de mai mult de jumătate dintre bărbaţii chestionaţi, urmat de filme şi sex.
În cazul femeilor, subiectul favorit de conversaţie cu prietenele este relaţia de cuplu, 55% dintre intervievate indicându-l ca temă preferată.
Rezultatele au mai arătat că momentul cel mai nepotrivit de a capta atenţia unui bărbat este în timp ce acesta urmăreşte un eveniment sportiv, navighează printre canalele TV şi se joacă cu o aplicaţie de pe telefonul mobil.
În medie, un bărbat ratează de cel puţin patru ori pe săptămână momentul când ar trebui să îşi asculte soţia.
Subiectele care îi fac pe bărbaţi să îşi piardă interesul în timpul unei conversaţii cu partenerele sunt cele despre persoane pe care nu le cunosc, urmate de discuţiile despre colegii de muncă, vedete şi haine.
De asemenea, bărbaţii nu sunt interesaţi de lucruri pe care partenera le-a văzut pe reţelele de socializare online, de horoscop şi de ce au mâncat la masa de prânz.
55% dintre femei au declarat că îşi verifică în mod regulat partenerii pentru a se asigură că aceştia ascultă ceea ce ele le povestesc.
Mai mult de o treime dintre femei au spus că un semn obişnuit al faptului că bărbaţii nu ascultă este durata îndelungată până când aceştia oferă un răspuns la o întrebare, dar şi privirile pierdute sau fixe.
Mai mult de un sfert dintre femei au spus că lipsa de atenţie a bărbaţilor este vizibilă şi atunci când partenerii nu îşi pot lua privirea de la telefon, tabletă, televizor.
Peste o cincime dintre bărbaţi au recunoscut că navighează pe internet şi vizionează programe sportive de multe ori în timpul conversaţiilor telefonice cu partenerele lor.
O purtătoare de cuvânt a companiei Ladbrokes, care activează în domeniul jocurilor de noroc online şi care a efectuat cercetarea, a catalogat drept "naturale" aceste diferenţe de interese dintre femei şi bărbaţi.
"Este normal ca reprezentanţii celor două sexe să găsească interesante lucruri diferite, iar anumite subiecte sunt de mai mare interes pentru unii decât pentru alţii. Bărbaţii sunt obsedaţi de sport, dispozitive electronice şi tehnologie, iar adeseori acestea se amestecă atunci când încearcă să verifice scorurile diferitelor meciuri, să parieze sau să obţină cele mai noi actualizări ale aplicaţiilor pe care le utilizează. Evident, acest lucru înseamnă, de multe ori, că nu răspund atunci când le sunt adresate întrebări. Obţinerea unui echilibru între oferirea atenţiei partenerului şi alocarea timpului necesar pasiunilor este un lucru important", a declarat oficialul companiei.
Potrivit studiului, atât bărbaţii, cât şi femeile au recunoscut că mai degrabă îşi mint partenerii în legătură cu informaţiile importante, pe care preferă să le împărtăşească cu cei mai buni prieteni.
Stiri de actualitate:
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
CUPLU: Ce îi interesează pe bărbaţi din tot ce spun femeile?

Lasa un raspuns