CUMPĂRĂTURI: Sfaturi de la Protecția Consumatorilor care merită urmate

CUMPĂRĂTURI: Sfaturi de la Protecția Consumatorilor care merită urmate

 Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor le recomandă cetățenilor să-și cumpere produsele de Paști doar din magazinele autorizate. De asemenea aceștia trebuie să păstreze bonul de casă, care este necesar în cazul depunerii unor reclamații ce privesc calitatea produselor. 

Chiar dacă își fac cumpărăturile din magazinele autorizate, maramureșenii trebuie să fie atenți la o serie de aspecte pentru a nu se păcăli.
„Ei trebuie să fie atenți la data când expiră produsul și să le refuze pe cele care au data limită de consum expirată, modificată sau care nu prezintă dată limită de consum. În cazul cumpărării produselor preambalate, trebuie refuzate cele care au ambalajul deteriorat, rupt sau există posibilitatea să intre în contact cu mediul exterior”, a declarat Olivia Ardelean, comisar șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor. 
Deoarece sărbătorile de Paști implică un consum mai mare de ouă, cetățenii sunt sfătuiți să le refuze pe cele care au coaja spartă sau nu prezintă pe ele ștampila cu data durabilității minimale. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.