Cum să te bucuri de cumpărăturile de sărbători, fără să faci o gaură prea mare în buget

Cum să te bucuri de cumpărăturile de sărbători, fără să faci o gaură prea mare în buget
Într-o perioadă de cumpărături intense, este important să ai grijă să nu depăşeşti un anumit buget şi să nu faci datorii, dar şi să cumperi cu plăcere cadourile pe care doreşti să le oferi. Iată câteva idei să-ţi ţii sub control cheltuielile de sărbători, potrivit Yahoo Shine.
Chiar dacă ai început deja cheltuielile de sărbători odată cu venirea lui Moş Nicolae, nu este prea târziu să îţi planifici bugetul de acum. Poţi să faci o listă cu angajamentele pe care le ai de sărbători şi să te gândeşti dinainte ce cadouri vrei să cumperi.
Cumpără cât mai multe odată şi păstrează-le pentru momentul potrivit, pentru a nu fi nevoit să găseşti ceva în ultimul moment, în drum spre o petrecere, cheltuind astfel mai mult. Aceste pregătiri vor reduce şi din agitaţia şi stresul resimţite în această perioadă.
Partea bună în această perioadă de criză este valorizarea cadourilor cu semnificaţie, în dauna celor scumpe.
Aşa că, atunci când te gândeşti ce cadou să îi iei fiecărei persoane dragi, nu te întreba ce ar impresiona-o, ci mai degrabă ce ar face-o să zâmbească. Pentru că şi cele mai calculate persoane ajung uneori să depăşească limita stabilită pentru anumite cheltuieli,este bine să ai pregătit un plan de economii pe care să îl pui în aplicare începând cu 1 ianuarie. Vei fi mai relaxat şi te vei bucura de cumpărăturile din sezonul cadourilor simţindu-te mai puţin vinovat, dacă ştii că te vei redresa apoi într-un anumit termen.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.