Ziua de 24 ianuarie nu a trecut nemarcată la Sighetu Marmației. Nu Hora Unirii a fost cea care a adunat oameni laolaltă, ci noul monument din centrul orașului, care înfățișează nici mai mult nici mai puțin decât un… cui. Primarul Horia Scubli este cel care a avut ideea acestei lucrări și spune că nu este tocmai un monument, ci mai degrabă un simbol mai șugubăț al orașului.
Sighetu Marmației, se spune, este locul în care se agață harta în cui. Pe ideea aceasta a luat naștere și noul monument al orașului. Cuiul a fost montat astăzi la intrarea pe aleea pietonala și a atras imediat atenția trecătorilor. Edilul local a declarat că la aceast monument se lucrează de ceva timp, însă nu a spus nimănui pentru că a vrut să le facă o surpriză sighetenilor.
„Nu este neapart un monument, este un simbol care probabil o să devină unul dintre simbolurile orașului. Nu este simbolul de bază, pentru că eu cred că pentru sigheteni fusul este mult mai reprezentativ. Este acel cui în care toată lumea în glumă spune că se agață harta. Cui îi spui că ești din Sighetu Marmației te întreabă dacă de acolo de unde se agață harta-n cui. Am prieteni care vin pe la noi și mai în glumă, mai în serios, mă roagă să îi duc să fotografieze cuiul în care se agață harta, ei uite că acum avem un cui în care se agață harta”, a declarat Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației.
Horia Scubli a mărturisit că noul monument a fost amplasat pe aleea pietonală întrucât este una din zonele cele mai vizitate de către turiști și speră că va deveni un loc în care se vor face multe fotografii pentru a promova orașul.
„Avem nevoie de lucruri care să transmită mesaje despre Sighet, e un mesaj mai șugubăț și nu extrem de serios, dar lumea are nevoie și de asemenea lucruri. Ideea a fost personală, nu am mărturisit-o decât la 2 prieteni până astăzi pentru că am vrut să fie o surpriză. Asta a ieșit, nu știu în ce măsură o să gustea lumea, reacțiile au fost pozitive, o singură doamnă mi-a transmis un mesaj în care mă ceartă și îmi spune că în loc să curăț gheața de pe trotuare eu fac monumente de doi lei. Fiecare are punctul lui de vedere, însă sper ca majoritatea să iubească o reprezentare glumeață a orașului Sighet”, a precizat primarul.
Sighetenii care au trecut astăzi prin centrul orașului au fost surprinși să vadă noua apariție de pe stradă pietonală, iar părerile au fost împărțite. În timp ce unii au considerat că ideea a fost foarte bună, câțiva localnici nu au apreciat cuiul în care se agață harta.
„Nici nu l-am văzut, nu știam că o să fie un monument nou, e excelentă ideea, e frumoasă aleea”, a precizat un bărbat.
„Cu ce seamană? Cu un cui, nu știu ce semnificație are. Mi se pare total aiurea”, a adăugat o sigheteancă.
„Eu sunt curioasă cine înfinge cuiul ăsta în hartă. E interesant. Sunt din Timișoara, știam că se spune de Sighet că este locul unde se pune harta-n cui. Este o ideea bună, e interesant. Dacă așa este vorba, să se și reprezinte”, a spus un turist.
Lucrarea a fost analizată de toți trecătorii, iar cei mai critici au observat și greșeli, și anume că în mesajul scris pe monument lipsește spațiul dintre virgulă și următorul cuvânt. Dar poate că acest lucru face parte dintr-o scriere mai șugubeață. Oricum, primarul Horia Scubli a precizat că în perioada următoare sighetenii vor mai avea parte de astfel de surprize.

Lasa un raspuns