Despre cele două sesiuni de examen de Bacalaureat din acest an s-au spus o mulţime de prostii. Cum că dl ministru Funeriu a făcut bine că a organizat la modul cel mai exigent cu putinţă examenul de Bacalaureat din acest an, că nu ne mai puteam minţi aşa la infinit, că a sosit timpul ca să aflăm care este adevărul cu privire la cartea care se învaţă în liceu şi la felul în care dascălii înţeleg să-şi facă datoria, că este momentul să se facă o evaluare corectă şi cinstită a absolvenţilor noştri de liceu etc., etc. Simple palavre politicianiste, cu scopul de a manevra populimea.
Să admitem că aşa o fi. Dar eu am o nedumerire. Anume, dacă vom compara anul 2010 cu anul 2011, vom observa că datele problemei sunt practice aceleaşi. Avem aceiaşi elevi, şi buni şi răi, cu acelaşi dezinteres faţă de învăţătură, pentru că au văzut că nu prin muncă şi loialitate se reuşeşte în viaţă, ci prin înşelăciune şi “sprijin politic”. Avem aceeaşi bază didactico-materială, aceleaşi calculatoare făcute varză şi aceleaşi şcoli văruite de mântuială, de regulă în portocaliu, de către profitorii partidului de la putere. Avem acelaşi corp profesoral, demotivat material, furios că a fost prostit cu promisiunea de mărire a salariilor, că a fost păcălit şi a votat cu cine nu trebuie. Şi – culmea! – cred că aţi observat, avem acelaşi domn ministru, care a organizat Bacalaureatul şi în 2010 şi în 2011, după aceeaşi metodologie.
Iată, aşadar, că “intrările” în sistem sunt toate aceleaşi, în cei doi ani consecutivi, numai “ieşirile” sunt mult diferite, anormal de diferite de la anul 2010 la anul 2011. In anul 2010, provabilitatea la Bacalaureat pe ţară a fost undeva de peste 70%, iar în anul imediat următor, în 2011, cu aceeaşi oameni, elevi, dascăli şi evaluatori, promovabilitatea la Bacalaureat pe ţară a fost sub jumătate din procentul anului anterior. Cum putem explica anomalia? Sau, altfel întrebat, când a fost dl ministru Funeriu cinstit şi a organizat o evaluare corectă, în 2010 sau în 2011?
Ca om cu o oarecare experienţă în domeniu, eu nu cred în poveştile care zic că la Bacul din acest an nu s-a copiat deloc. După părerea mea, povestea cu copiatul de altădată şi non-copiatul de acuma nu explică diferenţa uriaşă de promovabilitate între cei doi ani consecutivi. Eu cred că este vorba de altceva. Cred că este vorba de o manipulare a evaluării, mai precis de întocmirea intenţionată a baremelor de corectare, în aşa fel încât la Bacalaureat să se obţină rezultate cât mai mici. De ce?
Cine avea nevoie ca la Bacalaureatul din acest an să se obţină rezultate cât mai slabe? Răspunsul e simplu. Guvernanţii implicaţi în domeniu, recte banda Băsescu – Boc – Funeriu aveau nevoie să demonstreze două lucruri. Intâi, că dascălii din învăţământul liceal nu îşi fac datoria şi, deci, nu mai este cazul să ridice problema unor revendicări salariale. Rezultatele extrem de proaste de la Bac 2011 le vor fi îndesate dascălilor cu pumnul pe gât mult timp de acuma înainte, ori de câte ori vor încerca să deschidă gura. Al doilea: universităţile de stat sunt în parte finanţate de la buget, iar finanţarea urmează să se facă după numărul de studenţi. Deci universităţile trebuiau puse în dificultate în ceea ce priveşte realizarea planului de şcolarizare, adică universităţile trebuie să aibă un număr cât mai mic de studenţi, pentru ca finanţarea de la buget să poată fi redusă în mod aparent justificat.
Partea extrem de urâtă a acestei forţări în jos a rezultatelor la Bac, forţare deliberată şi ordonată politic pe căi oculte, este aceea că, în acest an, au fost frânte destinele a aproximativ 90.000 de candidaţi, atâţia câţi au picat Bacul, tineri cărora nu li s-a mai dat nici o şansă, pentru a-şi valorifica cei patru ani de liceu, iată făcuţi degeaba.

Lasa un raspuns