VIDEO | CS Minaur – Optimiști, după două victorii

A doua victorie pentru CS Minaur și prima poziție în clasament. Antrenorii sunt optimiști, deși recunosc că mai e de lucru la tactica de joc.Rezultatele bune de până acum le dă un plus de speranță jucătorilor, dar nu neapărat o certitudine, recunoaște Vlad Ungureanu, antrenor second la CS Minaur.

”Toată seria e cu necunoscute. Am avut până acuma rezultate ok, previzibile,  dar în rest, au fost foarte multe rezultate imprevizibile. Deci nu putem să fim convinși că se va merge tot așa, deci luăm cu precauție fiecare joc, mai ales că încă nu cunoaștem foarte bine adversarii, față de alți ani, sunt echipe care sunt noi. Avem deja două victorii, suntem optimiști, dar se poate mai bine de atât. Avem însă și lucruri de corectat, le vedem, le cunoaștem, sperăm să fie și mai bine de acum încolo. Rezultatele au fost foarte bune, dar jocul mai lasă încă de dorit”, spune Vlad Ungureanu, antrenor secund la CS Minaur.

”Ne așteaptă un meci greu, ne pregătim,obiectivul nostru este promovarea, sperăm că vom obține câte trei pubcte, la fiecare meci. Noi, jucătorii cu experiență încercăm să ne ajutăm colegii mai tineri, iar rezultatele bune aduc întotdeauna încredere”, spune Jan Prunescu, fundaș central.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.