VIDEO | CS Minaur a reușit a patra victorie consecutivă în acest sezon

Sâmbătă după-amiază s-au disputat cele cinci meciuri ale etapei a 4-a din Liga 3, seria a 10-a. CS Minaur a jucat pe teren propriu cu Luceafărul Oradea și s-a impus fără drept de apel, scor 5-1.

Băieții antrenați de Dorin Toma au început tare, au deschis scorul, au fost însă egalați la fel de repede, pentru că în minutul 32 să preia din nou conducerea. Mai apoi s-au străduit să gestioneze jocul în limitele dorite. Repriza secundă, mai ales finalul acesteia, a adus un succes categoric.

Minaur își păstreză astfel prima poziție în clasament, iar etapa viitoare va juca la Zalău, echipa clasată acum pe locul al doilea, ceea ce înseamnă că vom avea un derby al seriei. Până atunci însă, miercuri, de la ora 14.30, băimărenii vor juca în turul III al Cupei României, pe teren propriu, cu ACS Fotbal Comuna Recea

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.