Președintele francez Francois Hollande, premierul grec Alexis Tsipras și cancelarul german Angela Merkel au avut o ‘discuție constructivă’ joi la Bruxelles cu privire la ajutorul european pentru Grecia, confruntată cu un nou aflux de refugiați și migranți, au afirmat surse din anturajul președintelui francez, relatează AFP.
La sfârșitul acestei ‘reuniuni de lucru’, surse din anturajul lui Francois Hollande au declarat că oficialii francez, elen și german au avut ‘o discuție constructivă privind sprijinul necesar Greciei pentru a răspunde nevoilor legate de creșterea numărului de refugiați sosiți recent’.
Potrivit sursei citate, există în general o ‘convergență totală de opinii’ între cei trei lideri care s-au reunit timp de aproape o oră joi după-amiază la Bruxelles, înainte de summitul UE consacrat în principal crizei migranților.
Președintele francez și cancelarul german s-au întâlnit apoi cu președintele ucrainean Petro Poroșenko pentru a discuta despre punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Minsk.
Macedonia, țară vecină Greciei, și-a închis complet frontiera la 7 martie, provocând blocarea în Grecia a mii de refugiați care doresc să ajungă în nordul Europei.
Lasa un raspuns