În această seară, la intrare în comuna Sarasău s-a produs un accident de circulație care se putea solda cu urmări foarte grave. Un autoturism condus de un sighetean a intrat în plin într-o căruță, accidentul soldându-se din fericire doar cu rănirea unuia dintre cei doi cai ai atelajului. Șoferul și cei doi pasageri din autoturim, dar și căruțașul, s-au ales doar cu o spaimă zdravănă.
Se pare că atelajul nu era semnalizat, iar căruțașul nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante. Mai mult decât atât, acesta se afla în stare de ebrietate. La locul accidentului a sosit un echipaj al Biroului Rutier Sighetu Marmației, care a fost întâmpinat cu ostilitate de căruțaș, acesta refuzând să sufle în aparatul etilotest.
„Conducătorul autoturismului, în timp ce se deplasa dinspre localitatea Sighetu Marmației spre Sarasău, a surprins și accidentat un caruțaș care se deplasa în aceeași direcție de mers. Căruța nu era semnalizată, astfel încât conducătorul auto nu a putut să o observe din timp, motiv pentru care a intrat în coliziune cu aceasta. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale și un cal a avut piciorul fracturat. În urma testării cu aparatul etilotest a căruțașului a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Flaviu Marina, agent în cadrul Biroului Rutier Sighet.
Șoferul autotrismului a declarat că se deplasa în direcția Sighet – Sarasău. Din cauză că atelajul nu era semnalizat și drumul este slab iluminat, acesta nu a observant la timp căruța și nu a putut evita impactul.
„Căruța nu era semnalizată deloc, venea pe mijlocul drumului, m-a orbit o mașină din față și am dat în el. N-avea absolut nimic, nici vestă, nici stopuri, nici lumină, nimic. M-am speriat când l-am văzut la 10 metri în fața mea, am frânat, dar nu m-am oprit la timp, deși aveam doar 60 km/h. Aici se poate circula cu 90 km/h, ca e în afara localității. Eram în mașină cu doi băieți, ne-am speriat, dar nu a pățit nimeni nimic”, povestește șoferul autoturismului.
Șoferul mașinii a fost testat și el cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Lasa un raspuns