Creştinii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, miercuri, Înălţarea Sfintei Cruci, zi prin care se celebrează găsirea crucii de către împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, şi înălţarea ei în timpul unei ceremonii solemne de către patriarhul Macarie de Ierusalim, la 14 septembrie 335.Sărbătoarea marchează şi readucerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Cu 14 ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă, luase ca pradă şi racla cu o bucată din lemnul Sfintei Cruci.Prima celebrare solemnă a Crucii a avut loc în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de Constantin cel Mare, la propunerea mamei sale, pe Golgota, locul în care a fost îngropat Iisus, numită Biserica Sfântului Mormânt sau "Martyrium", iar mai târziu "Ad Crucem".
În această biserică a fost depusă spre păstrare, la 13 septembrie, cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperit de Sfânta Elena. Sărbătoarea liturgică a Înălţării Sfintei Cruci s-a stabilit însă o zi mai târziu, pe 14 septembrie, şi aşa s-a transmis şi în Occident, cu începere din secolele VII – VIII, la evenimentul din 335 adăugându-se celebrarea momentului în care a fost redobândită relicva Sfintei Cruci, de către Heraclius, în anul 629.Urmele acestei părţi din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul de Betleem şi dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Părţi din lemnul Sfintei Cruci se găsesc în prezent şi la Muntele Athos.Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre cele două zile de post strict din an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Agerpres
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
Creştinii ortodocşi şi catolici prăznuiesc Înălţarea Sfintei Cruci

Lasa un raspuns