Asociația unităților hoteliere și restaurantelor (SVESZ) din județul Covasna va organiza la sfârșitul săptămânii, la Sfântu Gheorghe, cea de-a IV-a ediție a Festivalului florilor comestibile, unde vor putea fi degustate diverse feluri de bucate preparate din flori.
Președintele asociației, Kovacs Istvan, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că festivalul nu s-a bucurat până acum de un prea mare succes în rândul cetățenilor din zonă, care sunt mai conservatori în materie de gastronomie și preferă carnea.
"Florile comestibile nu au făcut valuri prea mari la Sfântu Gheorghe, pentru că secuilor le plac mai mult cârnații și ciolanele, dar noi continuăm să facem acest festival pentru că vrem să diversificăm oferta, să venim mereu cu noutăți și pentru că mulți oameni sunt vegetarieni. Așa că așteptăm musafirii la masă’, a spus Kovacs Istvan.
Bucatele vor fi preparate sub îndrumarea maestrului bucătar Blasko Janos din Ungaria, care a lucrat timp de 40 de ani în mai multe restaurante celebre din Budapesta. Printre preparatele din anii anteriori se numără gogoși cu trandafiri, ruladă de orez cu pepene galben și gălbenele, budincă cu flori de mușcate, șnițele din flori de soc și friptură de pui cu struguri și flori de dovleac.
Blasko Janos a declarat pentru AGERPRES că majoritatea florilor pot fi folosite la gătit pentru că dau o savoare deosebită preparatelor culinare, îndeosebi sosurilor și salatelor. Printre florile comestibile se mai numără trandafirii, zorelele, crăițele, păpădia, panseluțele, levănțica, mușețelul, liliacul alb, florile de tei, talpa gâștii și limba mielului. Festivalul va avea loc duminică la restaurantul Parc din municipiul Sfântu Gheorghe.
Județul Covasna este ‘campion național’ la categoria festivaluri gastronomice, aici fiind organizate cel puțin zece manifestori de gen pe an. Unele dintre ele sunt unice în România și le oferă bucătarilor profesioniști și amatori posibilitatea să-și etaleze măiestria culinară.
Printre ele se numără Parada cârnaților, Festivalul sarmalelor și Festivalul ciocolatei de la Sfântu Gheorghe, Festivalul ouălor roșii de la Brădet, lângă Întorsura Buzăului, Festivalul pomana porcului de la Balvanyos, Festivalul pescăresc de la Belin, Festivalul tocănițelor la ceaun de la Covasna, Festivalul vânătoresc de la Malnaș Băi, Festivalul cartofilor de la Târgu Secuiesc și Festivalul apelor minerale, unde are loc și un concurs de preparat clătite.
De-a lungul anilor, covăsnenii au reușit să stabilească și câteva recorduri gastronomice, dintre care două sunt consemnate în Guinness Book — un bulz și o pâine uriașă. În urmă cu aproape 6 ani, locuitorii comunei Turia au preparat, sub formă de ruladă, un bulz cu mămăligă și brânză în lungime de 150 de metri și 32 de centimetri. A fost, la acea vreme, cel mai mare din lume și a fost omologat oficial de Guinness Book.
Anul trecut, omul de afaceri Dioszegi Laszlo din Sfântu Gheorghe a reușit performanța de a înscrie în Cartea Recordurilor cea mai mare pâine tradițională cu cartofi. Aceasta a cântărit 96,6 kilograme și a fost coaptă timp de șase ore într-un cuptor cu lemne. Performanța a fost omologată de World Record Academy la categoria "Pâine rustică’.
În anul 2011, locuitorii comunei covăsnene Ozun au preparat un kurtoskalacs uriaș, în lungime de aproape 15 metri, comuna fiind renumită pentru acești colaci secuiești, fără miez, înveliți în zahăr ars, pe care localnicii îi vând pe marginea drumului.
Tot în 2011, cu prilejul aniversării a cinci secole și jumătate de existență a orașului Sfântu Gheorghe, câțiva cofetari au preparat un tort uriaș, cu o lungime de 5,5 metri lungime și o greutate de 640 de kilograme. Prima felie a fost tăiată cu o sabie de membrii legendarei trupe britanice Smokie, invitați să concerteze la Zilele orașului.
Cu prilejul altor sărbători locale, covăsnenii au mai preparat o ruladă de înghețată în lungime de 111 metri, o ciorbă de păstrav de 1.100 de litri, o limonadă de 300 de litri, un gulaș de fasole de o jumătate de tonă, o tocăniță din 400 de kilograme de ciuperci și o spumă uriașă de zmeură.
În județul Covasna s-au mai organizat de-a lungul anilor și alte festivaluri unice în peisajul național care au atras turiști, cum ar fi festivalul racilor, festivalul mustăților și festivalul soacrelor.
Stiri de actualitate:
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
COVASNA: Festivalul florilor comestibile se află la a patra ediţie

Lasa un raspuns