VIDEO | CORONAVIRUS: Aproape 5.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.989 de cazuri noi de COVID-19 din 35.619 teste efectuate. Dintre cazurile noi, 131 au fost înregistrate în județul Maramureș. Alți 93 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus iar la ATI sunt 1.126 de persoane internate.

Potrivit Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției de la începutul pandemiei în județul Maramureș sunt17 775 persoane infectate cu SARS-CoV-2, 3305 pacienți vindecați; 250 pacienți internați în spital; 10 persoane internate la ATI, din care patru pacienți intubați; 4730 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent și 2005 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată. În Maramureș au fost efectuate până în prezent 61 232 teste, 1014 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată și 733 persoane decedate de la începutul pandemiei.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

Sursa foto:digi24.ro

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.