CORLĂŢEAN: 19 candidaturi românești pentru viitoarea misiune de monitorizare OSCE în Ucraina

CORLĂŢEAN: 19 candidaturi românești pentru viitoarea misiune de monitorizare OSCE în Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a declarat duminică seară, la finalul întrevederii cu omologul său canadian, John Baird, că sunt 19 candidaturi românești pentru o viitoare misiune OSCE în Ucraina, iar doi dintre candidații români au fost deja selectați.

"Am salutat rolul Canadei pentru materializarea proiectului unei misiuni OSCE de observatori în Ucraina în perioada imediat următoare. România va contribui la această misiune de observatori. Sunt 19 candidaturi românești pentru a fi selectate în cadrul acestei misiuni OSCE care numără puțin peste 100 de persoane. Până acum, în procesul de selecție avem, în ultimele 24 de ore, primite confirmări de selecție pentru 2 din cei 19, dar procesul continuă și sunt convins că vor fi mai mulți români care vor face parte din această misiune OSCE de monitorizare din Ucraina", a spus Corlățean în cadrul unor declarații comune cu omologul său canadian. 
Șeful diplomației române a adăugat că, în cadrul discuțiilor, cele două părți s-au pronunțat "pentru respectarea clară și deloc selectivă a principiilor fundamentale ale dreptului internațional, integritatea teritorială suveranitatea și respectarea frontierelor Ucrainei". AGERPRES/(A — autor: Doroteea Purcărea, editor: Diana Dumitru)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.