CONTROALE PE ȘOSELE: 13 sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii din Baia Sprie în doar două ore

Timp de două ore, joi, polițiștii din Baia Sprie, împreună cu specialiștii Serviciului Criminalistic  Grupa Canină și jandarmi, au desfășurat o acțiune pe raza orașului. Scopul a fost creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea producerii accidentelor de circulație. Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 35 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicare 13 sancțiuni contravenționale a căror valoare depășește suma de 6.200 de lei, precizează IPJ Maramureș.

În cazul a trei autoturisme, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate și a două seturi de plăcuțe de înmatriculare. De asemenea, s-a reținut un permis de conducere.

Totodată, pe parcursul acțiunii, polițiștii au oprit pe DN 18, pe raza orașului, o autoutilitară care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că volumul de material lemnos transportat era mai mare decât cantitatea înscrisă în avizul de însoțire, fiind confiscată cantitatea de 1,45 metri cubi de material lemnos.

Sursa foto: IPJ Maramureș

Citește și:

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.