Controale de la ISU soldate cu peste 100 de sancțiuni

Personalul Inspecţiei de prevenire din cadrul ISU Maramureş a efectuat în intervalul 30 iunie  6 iulie 25 de controale la unităţi de comerţ, de alimentaţie publică, turism şi unităţi de cultură.

Printre neregulile cel mai des întâlnite în timpul acestor controale, pe linia respectării normelor legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor, au fost cele legate de blocarea căilor de evacuare, de dotarea cu mijloace de primă intervenţie, de neefectuarea mentenanţei la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, neafişarea planurilor de evacuare a persoanelor, respectiv de exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice.

Urmare a neregulilor constatate s-au aplicat 107 sancţiuni, din care 97 de avertismente şi 10 amenzi, în cuantum de 10.000 de lei. În aceeaşi perioadă, specialiştii Inspecţiei de prevenire din cadrul ISU. Maramureş au desfăşurat 42 de activităţi de informare preventivă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.