Consiliul de familie este o nouă instituţie introdusă prin Codul civil, care va intra în vigoare la 1 octombrie, consiliul putându-se constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului. În cazul ocrotirii minorului prin părinţi, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială prevăzute de lege nu se va institui consiliul de familie, prevede articolul 124 din noul Cod civil al României.Atribuţiile consiliului de familie sunt prevăzute la articolele 124-132 din Codul civil.Consiliul de familie din noul Cod civil este cu totul diferit ca şi componenţă, rol, şi situaţii în care se constituie, de instituţia cu aceeaşi denumire reglementată prin Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, definită ca fiind "asociaţia fără personalitate juridică şi fără scop patrimonial, formată din membrii familiei care au capacitate deplină de exerciţiu", cu rol de prevenire a situaţiilor conflictuale şi de medierea înte membrii familiei.Din conţinutul textelor care se referă la consiliul de familie rezultă că acesta este un organ consultative (fără personalitate juridică), constituit de instanţa de tutelă, cu rolul de a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului. Până la înfiinţarea instanţelor de tutelă, aribuţiile acestora sunt exercitate de către judecătorii.Pot face parte din consiliul de familie rudele, afinii, ţinând seama de gradul de rudenie şi de relaţiile personale cu familia minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite şi alte personae care au avut legături de prietenie cu părinţii minorului sau care manifestă interes pentru situaţia acestuia. Soţul şi soţia nu pot fi, împreună, membri ai aceluiaşi consiliu de familie.
Stiri de actualitate:
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
Consiliul de familie – instituţie introdusă de noul Cod civil. Ce atribuţii va avea

Lasa un raspuns