VIDEO | Consilierii județeni maramureșeni au decis retragerea titlul onorific de „Ambasador al turismului maramureșean” acordat lui Liviu Dragnea

SURSA FOTO: axanews.ro

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș care s-a desfășurat marți, 10 noiembrie, consilierii județeni au decis retragerea titlul onorific de „Ambasador al turismului maramureșean” acordat lui Liviu Dragnea.

Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș, a precizat că acest titlu nu a fost acordat pe baza unei hotărâri a Consiliului JudețeaN sau a altor documente oficiale.

”Este vorba despre titlul de ambasador al turismului maramureșean acordat public domnului Liviu Dragnea de către fostul președinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea. În prima zi de activitate în Consiliul Județean primul lucru de care am întrebat a fost acest titlu de ambasador al turismului al domnului Liviu Dragnea iar doamna secretar a scotocit prin toate documentele consiliului să vedem dacă există vreun document oficial care să ateste acest titlu de ambasador al turismului în Maramureș al domnului Liviu Dragnea. Nu există niciun astfel de document, practic este un titlu acordat prin voia, prin bunăvoința domnului Gabriel Zetea”, a precizat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

”Tocmai pentru că nu există o hotărâre de Consiliu Județean nu puteam face un proiect de hotărâre pentru retragerea titlului și atunci din punctul meu de vedere avem o obligație morală, ținând cont și de reacțiile cetățenilor din ultimii 3 ani și jumătate după acordarea acestui titlu și a tuturor problemelor de imagine pe care le-a ridicat asocierea imaginii județului Maramureș cu imaginea domnului Dragnea. Avem o datorie morală ca printr-un vot, tot așa onorific, consultativ, să dăm o declarație prin care Consiliul Județean Maramureș consider că în acest moment e cazul să retragem acest titlu chiar onorific fiind”, a declarat consilierul județean Romeo Dobocan.

Toți liderii de grup, reprezentanți ai partidelor politice constituite în cadrul Consiliului Județean Maramureș, inclusiv cei doi consilieri județeni neafiliați la niciun grup, și-au exprimat acordul cu privire la retragerea formală a titlului onorific acordat lui Liviu Dragnea.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.