Astăzi, 3 martie, în jurul orei 14.00, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin apel 112 să se deplaseze în localitatea Chelința, unde are loc un scandal.
În urma deplasării la fața locului a echipajelor de poliție din cadrul Poliției Orașului Ulmeni și ai Secției 3 Fărcașa, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, a fost aplanat conflictul produs pe fondul unor neînțelegeri între mai multe persoane, care s-au agresat reciproc.
În urma încăierării trei femei cu vârste de 23, 45 și 50 de ani și un tânăr în vârstă de 24 de ani, au suferit leziuni și au fost transportați la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului și a tuturor persoanelor implicate, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, încăierare și lovire sau alte violențe.
Lasa un raspuns