Concursul literar Mihai Eminescu la cea de-a VII-a ediţie

Concursul literar Mihai Eminescu la cea de-a VII-a ediţie

Cea de-a VII-a ediţie a concursului literar Mihai Eminescu a avut loc ieri în localitatea din dreapta Tisei, Apşa de Jos. În cadrul acestui eveniment s-au desfăşurat o serie de activităţi dedicate marelui poet, toate menite să omagieze o personalitate de valoare a românilor, chiar şi a celor de dincolo de Tisa.
Manifestările de ieri au debutat cu parastasul oficiat la Biserica Ortodoxă Română din Apşa de Jos, unde o mulţime de oameni s-au adunat pentru a rosti o rugăciune în memoria acestei personalităţi marcante a României. După manifestarea de la biserică, evenimentul a continuat cu o serie de activităţi culturale în cinstea poetului Eminescu. Zeci de copii, îmbrăcaţi în straie populare au susţinut un spectacol inedit pe scena din incinta Şcolii de cultură generală gradul I-III din localitate, iar publicul, atât din stânga, cât şi din dreapta Tisei s-a bucurat de momentele nemaipomenite care au avut loc. Dr. Ioan Mihai Botoş, preşedinte al Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia "Dacia” şi totodată organizator al acestei manifestări s-a bucurat de prezenţa numeroasă la evenimentul de ieri şi a declarat faptul că este o mândrie ca acest concurs, care se manifestă de 7 ani de zile, să reunească românii de pretutindeni.
De asemenea, acesta a ţinut să le mulţumească tuturor celor implicaţi şi care au făcut posibilă donarea de cărţi către şcoli, întrucât aceşti elevi ai şcolilor din Transcarpatia trebuie să ştie şi să simtă că sunt români, cu atât mai mult cu ocazia evenimentului sărbătorit.
Cu insigne ilustrând măreţul poet al tuturor timpurilor, o mulţime de elevi au recitat versuri eminesciene şi au fredonat cântece pe versurile sale atât de cunoscute, dar şi cântece dedicate acestuia.
Tot cu prilejul acestui eveniment au fost colectate o mulţime de cărţi, care au fost donate unităţilor de învăţământ din cele 12 localităţi române din Transcarpatia. O delegaţie condusă de reprezentanţi ai Cluburilor Rotary şi Rotaract Sighet, a adus peste 1600 de cărţi la şcoala de gradul I-III Apşa de Jos.
Directorul Bibliotecii Judeţene Petre Dulfu din Baia Mare a declarat de asemenea faptul că este minunat că au luat parte la eveniment copii din toate satele din Transcarpatia, unde există masiv populaţie românească, pentru a conserva limba şi tradiţiile româneşti.
Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, şi-a manifestat regretul de a nu fi prezent la un asemenea eveniment printr-un mesaj transmis românilor din Transcarpatia, mesaj însoţit de felicitări pentru cea de-a VII-a ediţie a concursului Mihai Eminescu, un concurs care a ajuns să fie cunoscut de către toţo românii.
Ediţia din acest an a Concursului literar care poartă numele celui mai mare poet român, Mihai Eminescu, a fost organizată de către Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia "Dacia", condusă de Ioan Mihai Botoş, împreună cu Secţia Regională a Inspectoratului de Învătământ al regiunii Teceu, Ucraina.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.