CONCURENȚI MULȚI: Zeci de sportivi au participat la concursul de triatlon și înot în ape libere de la Barajul Firiza

CONCURENȚI MULȚI: Zeci de sportivi au participat la concursul de triatlon și înot în ape libere de la Barajul Firiza
Un concurs de triatlon și înot în ape libere, la Barajul Firiza, s-a desfășurat în perioada 16-17 septembrie. La triatlon s-au înscris 7 echipe la masculin, 3 la feminin și 3 mixte. 
La individual au fost 5 concurenți la masculin și o concurentă la feminin. La înot au participat la cele două probe aproximativ 50 de sportivi. 
Temperatura apei a fost de 18 grade Celsius. În proba lungă, doi concurenți nu au folosit costumul de neopren. 
A fost o experiență de neuitat. Sincer, nu mai vreau să încerc așa ceva, fără neopren. E foarte frig dar am vrut să duc cursa până la final. Dar mă bucur de reușita asta având în vedere că nu am înotat o lună jumate și sper să reușesc și la anul. De când eram mică mi-a plăcut apa și am zis că nu renunț. Eram în clasa a patra când am început să fac performanță. La noi în țară, eu consider că nu poți să faci performanță de înalt nivel pentru că nu avem condițiile necesare și ajutorul ca să putem duce performanța la un înalt nivel. Am făcut cele mai mari sacrificii ca să ajung până în punctul ăsta. Am renunțat la anumite distracții pe care le puteam face ori cu familia, ori cu prietenii. Mi-a fost frig pe perioada cursei, așa frig nu mai vreau să rabd în viața mea. Nu o dată am vrut să renunț ci de 3 ori, dar am zis că trebuie să mă autodepășesc și să nu renunț că dacă renunț acum, o să renunț tot timpul”, a spus unul dintre concurenții înscriși la concurs. 
”O cursă interesantă, a fost apa puțin mai rece, e prima oară când înot cu neopren și pentru mine a fost un pic mai dificil. Apa are cât îți închipui tu că are. Pentru mine a fost un pic dificil neoprenul că e un pic mai rezistent să te miști liber, ca și cum sunt eu obișnuit să mă mișc. Cred că a fost un pic mai dificil pentru ceilalți. Cred că fiecare își cunoaște limitele și sperăm să fie din ce în ce mai mulți oameni care doresc să înoate în ritmul lor. Și fetiței mele îi place apa, sper să înoate, să facă ce îi place dar sincer în ritmul în care merge țara și Federația noastră, poate o să o îndrept într-un sport în care lumea aplaudă și mai puțin la înot. Nu am crezut că o să zic asta dar vom vedea, ea va hotărî”, a spus înotătorul Ștefan Gherghel. 
Concurenții de la trialon au înotat 1,5 km, au mers pe bicicletă 26 de km și au alergat 8 km. Toți au reușit să se autodepășească, deși traseul a fost dificil. 
Open înot 1.500
Locul I  – Melinda Balasz – Baia Mare
Locul II – Medeea Fulop – Baia Mare
Locul III – Delia Ana Kovacs  – Baia Mare
Categorii de vârstă: 
sub 20 de ani – 
locul I Melinda Balazs  – Baia Mare
locul II Fulop Medeea  – Baia Mare
Open înot 1.500 masculin
Locul I – Rares Silaghi – Baia Mare
Locul II – Cezar Cozmuța – Baia Mare
Locul III – Barbul Luca (cel mai tânăr concurent din concurs) Baia Mare
5.000 m Open Feminin
Locul I Melinda Balazs – 1.245 – Baia Mare
Locul II – Monica Ghiurco – 1.36.14 – Cluj
Locul III – Adriana Stan 1.46.59 – Cluj
sub 20 de ani masculin 
Locul  Rareș Silaghi – Baia Mare
20 – 29 de ani
Demeny Attila – Cluj
30 – 39 de ani
Locul I – Ștefan Gherghel – Baia Mare 
Locul II – Octavian Stoica 
40-49 de ani
Locul I – Vaum Walderman  – Baia Mare 
Locul II – Endre Molnar – Cluj
Locul III – Ciprian Filip – Baia Mare 
50 – 59 de ani
Locul I – Laszlo Elefant – Cluj 
Locul II – Antoine Laurence  – Franța 
Triatlon – Individual 
Locul I feminin – Eliza Pop – Baia Mare
Masculin – Locul I – Racozy Cristian – Baia Mare
                 Locul II – Marcel Lele – Oradea
                 Locul III – Claudiu Lele – Oradea 
Ștafete – Feminin
Locul I – Delia Kovacs, Alexia Hecico, Ramona Crișan 
Locul II – Eliza Pop, Iulia Crișan, Ana Hecico
Locul III – Starck Andreea, Amara Tarnița, Melinda Balazs
Ștafete Masculin
LoculI – Vaum Waldemar, Kovacs Sandu, Nelu Salaci
Locul II – Emil Hecico, Ștefan Gherghel, Petru Săsăran
Locul III – Adrian Gherghel, Adrian Temian, Filip Libotean
Rezultate ștafetă mixt triatlon
Locul 1 – Medeea Balazs/Alexandru Ruben/Marius Vălean
Locul 2 – Rareș Silaghi /Laszlo Balasz/Flori Neniștean
Locul 3 – Adi Țura/Mihai Moldovan/Anamaria Cosma
 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.