Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că a finalizat autorizarea la plată a cererilor pentru acordarea ajutorului excepţional destinat producătorilor de lapte, în conformitate cu Hotărârea nr.211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016, de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.
Astfel, a fost autorizat la plată un număr de 10.238 cereri pentru un efectiv de 47.807 animale, cuantumul per cap de animal fiind de 227,90 euro, iar valoarea totală autorizată de 10.895.215,30 euro (48.565.443.24 lei).
Suma prevăzută pentru România pentru acest tip de ajutor excepțional este de 10.896.083 euro, echivalent a 48.569.289,97 lei, calculat la rata de schimb pentru data de 31 august 2016 respectiv 4.4575 lei, din care:
– suma de 5.448.041,5 euro, echivalentul a 24.284.644,98 lei, se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017;
– diferența (aceeași valoare) se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017, la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare", titlul 40 "Subvenții", articolul 40.15 "Sprijinirea producătorilor agricoli".
În judeţul Maramureş au fost autorizaţi la plată un număr de 694 fermieri pentru un efectiv de 2.824 animale, valoarea totală autorizată fiind de 643.589,60 Euro, reprezentând 2.868.803,02 lei.
Plățile pentru ajutorul excepțional destinat producătorilor de lapte se efectuează până la data de 30 septembrie 2017.
Stiri de actualitate:
Jandarmii maramureșeni la meciul de handbal masculin între Minaur Baia Mare și Dinamo București
Medalie de argint pentru elevul Covrig Raul Alexandru la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, în Thailanda
Persoană găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de flăcări
Video | ANNOTEMPORE – Lansarea al celui de al 15-lea album marca Electro Sistem
Video | 372 de locuri de muncă disponibile la AJOFM Maramureș
Vital | Întrerupere a furnizării apei potabile vineri, 8 decembrie în Baia Mare
Concert Caritabil ”Poveste de iarnă”
Video | Recomandările jandarmilor montani
Vital | Întrerupere a furnizării apei potabile vineri, 8 decembrie, în Satu Nou de Jos și Târgu Lăpuș
Polițiștii maramureșeni au donat sânge pentru semenii aflați în suferință
Prin Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu timpul de aşteptare pentru automarfare este de aproximativ 720 de minute
Video | Biomineralogie geologică și minerală – lansare de carte
Memoria eroilor martiri lăpușeni, căzuți în masacrul din 5 decembrie 1918, a fost comemorată la Târgu Lăpuș
Lucrări de punere în siguranță a traficului rutier pe DN18, în Pasul Hera
DIZABTECH – final de proiect implementat de Asociația Esperando
Moș Nicolae a poposit și la copiii și tinerii din sistemul de protecție specială al DGASPC Maramures.
Crăciun prin ochi de copil – expoziția elevilor de la Palatul Copiilor
Alexandra Buftea a fost declarată cea mai bună jucătoare în anul 2023 de la Fotbal Feminin Baia Mare
Călin Bota, PNL: Lege pentru susținerea producătorilor maramureșeni
APIA: Autorizări de plată finalizate pentru ajutorul destinat producătorilor de lapte

Lasa un raspuns