Poliţiştii din Ocna Şugatag au organizat ieri, o acţiune împreună cu specialişti în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, pentru a proteja populaţia împotriva activităţilor comerciale ilicite.
În cadrul acţiunii au fost verificate 31 de societăţi comerciale, iar neregulile constatate au impus aplicarea a 27 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor a fost de 27.500 de lei. De asemenea, la una dintre societăţile comerciale verificate au fost depistate ţigări de contrabandă, sens în care poliţiştii au dispus confiscarea ţigărilor de provenienţă ucraineană găsite şi au întocmit dosar penal, continuându-se cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale constatate.
Lasa un raspuns