În cadrul celei de-a cincea ediţii a Adunării Generale a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România,desfăşurată recent la Cluj Napoca a fost adoptată o "Declaratie cu privire la intenţiile autorităţilor locale de comasare a muzeelor din România în diverse tipuri de complex muzeal, că soluţie la actuală criză economică şi socială”.
Adunarea Generală, din care au făcut parte şi reprezentanţi ai muzeelor maramureşene, a adoptat o declaraţie în 13 puncte prin care îşi exprimă dezacordul faţă de adoptarea unor astfel de soluţii. Consiliul Judeţean Cluj a renunţat la adoptarea deciziei de comasare a celor trei muzee. Declaraţia va fi trimisă tuturor consiliilor judeţene din ţara care şi-au exprimat intenţia de a comasa muzee din subordine, că modalitatea de reducere a cheltuielilor bugetare Conform acesteia muzeele care funcţionează independent sunt mult mai efeiciente economic, politicile de achiziţii publice sunt mult mai greu de pus în practică în cazul unui complex muzeal, iscând conflicte interne, iar pentru că angajaţii să fie eficienţi este obligatorie existenţa tuturor departamentelor şi a secţiilor solicitate de către un muzeu modern.

Lasa un raspuns