Administrația Națională de Meteorologie, a emis două atenționări COD GALBEN valabile în perioada 30 aprilie, ora 15.00 – 01 mai, ora 10.00, de cantități de apă însemnate în Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, Transilvaniei și Crișanei și local în zona de munte, respectiv în ziua de 1 mai, între orele 10.00 –21.00, de intensificări susținute ale vântului în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în sudul Moldovei cu rafale de 55….65 km/h și temporar 70…75 km/h.
Totodată, ANM a emis și o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină pentru cea mai mare parte a țării.
Efectivele MAI sunt în continuare mobilizate pentru a interveni rapid în teren, în cazul producerii unor situații de urgență cu efecte negative asupra populației, precum și pentru menținerea ordinii și siguranței publice în perioada minivacanței de 1 Mai.
Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca, pe timpul intensificării vântului și a căderilor de grindină, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Totodată, MAI recomandă celor care călătoresc în zonele vizate de codul galben să se informeze asupra condițiilor de drum, să adapteze viteza la condițiile meteo și să respecte indicațiile autorităților, în special în situația în care, pentru evitarea blocajelor, pe anumite segmente de drum circulația ar putea fi restricționată.
Lasa un raspuns