VIDEO | Coaliția pentru Maramureș, creuzetul unei noi coaliții la Sighetu Marmației?

Reprezentanții a peste 15 organizații neguvernamentale din Sighetu Marmației se gândesc la crearea unei Coaliții pentru Sighet a Societății Civile. Provocați la o discuție de către Vasile Moldovan, candidatul pentru funcția de primar al Municipiului Sighetu Marmației din partea Coaliției pentru Maramureș și de către o parte dintre candidații pentru un mandat de consilier local ai aceleiași coaliții, reprezentanții societății civile au formulat și alte cereri și și-au exprimat așteptările de la viitoarea conducere a municipalității sighetene și de la Consiliul Local.

Vasile Moldovan, candidatul pentru funcția de primar al Municipiului Sighetu Marmației din partea Coaliției pentru Maramureș, a prezentat programul dedicate  societății civile sighetene, inclusiv organizațiilor neguvernamentale, i-a asigurat  că vor avea întotdeauna din partea sa ușa deschisă și că va milita pentru finanțarea proiectelor acestora din bugetul local.

Promisiunile noastre nu sunt altele decât cele pe care le putem onora. Avem Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, trebuie să gândim un regulament, care să fie votat în Consiliul Local Sighetu Marmației, pentru a beneficia dvs. de finanțare pentru proiectele pe care le gândiți. Apoi avem posibilitatea de a încheia parteneriate cu Primăria, ONG-uri și școlile. Important este să veniți și dvs. către administrație. Poți să vă asigur că ușa mea va fi deschisă, așa cum în calitate de prefect, am încercat și am reușit să aduc oamenii la aceeași masă și să ajungem la un numitor comun pentru binele cetățenilor noștri. Aceasta este speranța care ne animă pe colegii mei și pe mine, și anume că putem face ceva doar dacă ne înțelegem și doar împreună”, a fost unul dintre mesajele transmise de către Vasile Moldovan, candidatul pentru funcția de primar al Municipiului Sighetu Marmației, invitaților din societatea civilă.

Din partea Coaliției pentru Maramureș au participat candidații la Consiliul Local Sighetu Marmației: medicul Vasile Ștefanca, antreprenorul Adriana Curmei, economistul Petru Rednic, notarul public Paul Sas, avocatul Lucian Botizan, pensionara Lidia Buleandră, psihopedagogul Petru Ouatu și prezentatorul TV, Ioan Dunca. Întâlnirea a avut loc luni, 7 septembrie, și a fost moderată de scriitorul și jurnalistul Ion Mariș.

Material comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Maramureș.

Realizată de S.C. STANDARD QM S.R.L. Codul de identificare al Mandatarului Financiar Județean 21200019

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.