Jumătate dintre pensionarii de asigurări sociale de stat, adică aproximativ 2,3 milioane de persoane, au pensii mai mici de 800 de lei, la sfârşitul primului trimestru fiind înregistraţi 1,14 pensionari la un salariat, potrivit datele de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Din datele transmise de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) la Ministerul Muncii rezultă că, la sfârşitul primului trimestru, erau 5.162.421 de pensionari, în scădere cu 40.827 faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 21.634 faţă de sfârşitul lunii decembrie 2014.
"Astfel, având în vedere efectivul salariaţilor de 4.508.200 de persoane la 31 martie 2015, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, s-au înregistrat 1,14 pensionari la un salariat. Din total, 90,74 la sută erau pensionari de asigurări sociale de stat (4.684.610 persoane) şi 9,26 la sută pensionari agricultori (477.811 persoane)", arată CNPP, în situaţia transmisă Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
Potrivit CNPP, la sfârşitul lunii martie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost mai mare cu 8.462 de persoane, iar pensia medie a fost mai mare cu 41 de lei.
La sfârşitul primului trimestru, 49,71 la sută dintre pensionarii de asigurări sociale de stat aveau pensii sub 800 lei, pensia medie fiind de 886 de lei.
"Salariul minim brut pe economie era la nivelul lunii martie 2015 de 975 lei şi câştigul salarial mediu brut 2.529 lei, pensia medie asigurări sociale de stat reprezentând 35,03 la sută din câştigul salarial mediu brut şi 48,44 la sută din câştigul salarial mediu net (1.829 lei)", conform datelor transmise Ministerului Muncii.
Proporţia cea mai mare din cadrul pensionarilor de asigurări sociale de stat o aveau cei pentru limită de vârstă – 71,83 la sută, corespunzătoare unui număr de 3.365.009 persoane.
"Din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat cu pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, femeile reprezentau 56,31 la sută, iar din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat cu pensie pentru limită de vârstă, femeile reprezentau 54,68 la sută", potrivit statisticilor furnizate de CNPP.
La sfârşitul lunii martie erau înregistraţi şi 477.811 de pensionarii proveniţi din fostul sistem de asigurări sociale pentru agricultori, iar 90,54 la sută primeau pensii pentru limită de vârstă, 0,77 la sută pensii de invaliditate şi 8,69 la sută pensii de urmaş.
"Pensia medie era de 361 lei, cu 19 lei mai mare decât în luna martie 2014. Pensionarii cu limita de vârstă aveau o pensie medie de 381 lei, cu 20 lei mai mare decât în luna martie 2014", a mai arătat CNPP.
De asemenea, la sfârşitul primului trimestru se aflau în plată 600 de beneficiari de ajutor social tip pensie, cu 117 persoane mai puţin decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, ajutorul social mediu pe care l-au primit fiind în cuantum de 218 lei.
În ceea ce priveşte evoluţia pensiilor private – Pilonul II, tendinţa manifestată de la începutul funcţionării sistemului este în trend ascendent constant.
La sfârşitul lunii martie, 6.386.888 de persoane participau la fondurile de pensii administrate privat Pilonul II, cu 724.315 (11,34 la sută) persoane mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei mai mulţi participanţi la sistemul pensiilor private sunt cei cu vârste de peste 35 de ani, respectiv 3.091.092 de persoane.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată în zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului, bărbat accidentat recuperat
VERNISAJ EXPOZIȚIE de pictură și sculptură în fier realizate de Stelian Blagoslov și Dan Bărcan la Spitalul Clinic de Urgență
VITAL: Intervenție programată – întrerupere furnizare apă potabilă marți, 6 octombrie în Baia Sprie
BAIA SPRIE: Mara Music Festival – la prima ediție, în Sala de Spectacole a Centrul Multifuncțional Baia Sprie
BAIA MARE: Campanie de colectare aparate electrice sâmbătă, 10 octombrie la punctele amenajate din oraș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 5 octombrie în Baia Mare
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii octombrie – o colecție de fabule
SIGHET: Restricții de circulație
SALVAMONT: Bărbat accidentat, recuperat din zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului
LANSARE DE CARTE: Serenade sportive – de Mircea Grumaz
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
CNPP: Jumătate dintre pensionari, aproximativ 2,3 milioane de persoane, cu pensii mai mici de 800 de lei

Lasa un raspuns