Tot ieri, ora 14,00, pe D.N.18B – str. Tineretului din Tg. Lăpuş, a avut loc un accident rutier cu victimă. Mihai T., de 26 ani, din comuna Recea, conducea pe D.N. 18B, înspre Baia Mare, un autovehicul. Ajuns la intersecţia cu strada Mioriţa din Tg. Lăpuş, a efectuat o manevră de depăşire a unui alt autoturism, condus regulamentar în faţa sa. Doar că autoturismul din faţă, condus de către Ioan B., de 41 ani, din Vălenii Şomcutei, semnalizase regulamentar şi a virat spre stânga pentru a intra pe strada Mioriţei. Cele două autovehicule au intrat în coliziune, în urma căreia, şoferul care a virat stânga, a fost rănit. Ioan B. a fost transportat la spital pentru examinare de specialitate. Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lasa un raspuns